„Țara moartă”, în selecția oficială BFI London Film Festival 2017
Pelicula „Țara moartă”, realizată de regizorul Radu Jude, a fost selectată în competiția de documentare a celei de-a 61-a ediții a BFI London Film Festival, care va avea loc în perioada 4 - 15 octombrie 2017.
Evenimentul, organizat de British Film Institute, prezintă anual aproximativ 300 de lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje din circa 50 de țări.
Cel mai bun lungmetraj documentar din competiție este răsplătit cu The Grierson Award. Trofeul este conceput în memoria cineastului scoțian John Grierson (1898 - 1972).
Printre laureații acestui premiu se numără Mehrdad Oskouei, cu „Starless Dreams” (în 2016), Jennifer Peedom, cu „Sherpa”(în 2015), Paul-Julien Robert, cu „My Fathers, My Mother and Me” (în 2014), Alex Gibney, cu „Mea Maxima Culpa: Silence in the House of God” (în 2012) și Yoav Shamir, cu „Defamation” (2009).
„Țara moartă” a avut premiera în cinematografele românești pe 25 august.
Producția s-a bucurat de cronici laudative după proiecția în cadrul secțiunii „Signs of Life” a Festivalului de Film de la Locarno 2017, unde a avut premiera internațională.
Filmul este un eseu documentar compus din mai mult de 500 de fotografii dintre cele peste 8.500 ale colecţiei Costică Acsinte, texte de Emil Dorian şi fragmente din coloana sonoră a filmelor de propagandă din anii '30 - '40.
Montajul documentarului este semnat de Cătălin Cristuţiu, sound design-ul de Dana Bunescu, iar consilierea tehnică a fost asigurată de Marius Panduru. Filmul este realizat cu sprijinul lui Cezar Mario Popescu, cel care a descoperit fotografiile lui Costică Acsinte.
„Ţara moartă” este o producţie Hi Film şi Fast Film, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi Orange România. Producător este Ada Solomon.
Pagină oficială Facebook: https://www.facebook.com/taramoarta/
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu