"Good Time" de fratii Safdie, din 8 septembrie in cinematografe
Prezentat în premieră în mai, în competiția oficială a Festivalului de Film de la Cannes, thrillerul „GOOD TIME” regizat de Josh și Benny Safdie („Heaven Knows What”, „Daddy Longlegs”) a încasat $400,000 de la lansarea în SUA (11 august), iar A24 și Curzon Artificial Eye au anunțat recent că vor distribui filmul în parteneriat în Marea Britanie unde va avea premiera în noiembrie 2017. În România, filmul este distribuit de Voodoo Films și va intra în cinematografe începând cu 8 septembrie 2017, cu titlul „GOOD TIME: Pe bune, o să-ți placă”.
„Nu există, pur și simplu, alți regizori capabili să genereze comedie și suspans în același timp și la un asemenea nivel” scria INDIEwire despre cel de-al cincilea lungmetraj semnat de Josh și Ben Safdie, care, în „GOOD TIME”, se întorc pe străzile rău famate ale New York-ului lor natal pentru a spune povestea a doi frați imediat după ce aceștia ratează un jaf plănuit în cartierul Queens. Marcat de secvențe în care mezinul Nick (interpretat de regizorul Benny Safdie) navighează în birocrația instituțională din New York în timp ce fratele său mai mare Connie (Robert Pattinson) încearcă să îl salveze atât pe el cât și pe sine însuși, filmul este „un thriller care te ține cu sufletul la gură” (Variety) în care frații Safdie explorează dinamicile familiare împinse la limită.
Josh și Benny Safdie se află la prima colaborare cu actori consacrați precum Robert Pattinson, protagonistul lungmetrajului „Cosmopolis” (regia David Cronenberg), devenit celebru la nivel internațional pentru rolul vampirului Edward Cullen în Saga Twilight, sau Jennifer Jason Leigh, nominalizată la Oscar pentru interpretarea personajului Daisy Domergue din „The Hateful Eight” („Cei 8 odioși”) al lui Quentin Tarantino. Despre participarea lui Robert Pattinson în „GOOD TIME”, INDIEwire apreciază că este cea mai bună interpretare din cariera actorului în timp ce Time Out New York titrează: „Robert Pattinson incendiază ecranul în acest thriller alert și feroce al celor doi regizori din New York, Frații Safdie”. În tradiția thrillerelor urbane de Sidney Lumet sau Martin Scorsese, filmul creează o tapiserie autentică de chipuri, locuri și stări de spirit memorabile care spun o poveste universală despre fraternitate.
Începând cu 8 septembrie, „GOOD TIME. Pe bune, o să-ți placă” va putea fi văzut în Arad (Cinema City Atrium), Bistrița (Cinema Dacia), Brașov (Cinema One), București (Cinema City AFI Cotroceni, Hollywood Multiplex, Grand Cinema & More Băneasa, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Happy Cinema București - Liberty Center), Constanța (Cinema City Constanța Park, Cityplex), Cluj (Cinema City Iulius Mall, Cinema Florin Piersic), Craiova (Cinema Patria), Deva (Cinema Patria), Onești (Capitol), Piatra Neamț (Cinema Dacia), Pitești (Cinema City, Cinema Trivale), Ploiești (Cinema City Shopping City), Sfântu-Gheorghe (Cinema Arta), Târgu-Jiu (Cinema Sergiu Nicolaescu), Târgu Mureș (Cinema City). Lista actualizată a cinematografelor poate fi consultată pe siteul: www.voodoofilms.ro
Sinopsis: După ce un jaf ratat la o bancă îl trimite în închisoare pe fratele său mai mic, Constantine Nikas (Robert Pattinson) pornește într-o stranie odisee în lumea interlopă a orașului, în încercarea tot mai disperată și periculoasă de a-și elibera fratele. Pe parcursul unei nopți pline de adrenalină, Constantine este prins în marasmul unei descinderi într-o realitate violentă și haotică, străduindu-se din răsputeri să-și salveze fratele și pe sine însuși, știind că viețile lor atârnă de un fir.
Filmul „GOOD TIME: Pe bune, o să-ți placă” este distribuit în România de Voodoo Films.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu