Weekend cu Frederic Beigbeder la UNDERCLOUD 10
Cea de-a zecea ediție, aniversară, a Festivalului Internațional de Teatru Independent UNDERCLOUD a început în 22 august și, timp de zece zile, până în 31 august 2017, publicul este invitat la ARCUB - Gabroveni, gazda evenimentului realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului București.
După primele 3 zile pline - spectacole, evenimente, întâlniri și sute de spectatori - weekend-ul UNDERCLOUD marchează momentul aniversar cu renumitul scriitor francez Frédéric Beigbeder, invitat de onoare la cea de-a zecea ediție a Festivalului: 700 de reprezentații după Dragostea durează trei ani, în regia lui Chris Simion-Mercurian, și 11 ani de când acest spectacol face istorie în teatrul independent românesc. A început în atmosfera boemă de la Lăptăria lui Enache și a continuat să călătorească în numeroase spații independente, succesul acestuia datorându-se în primul rând abordării oneste, cu mult umor și cinism, a situațiilor de cuplu prin care trecem cu toții. „O punere în scenă reușită a romanului, care este unul foarte dificil de adaptat pentru teatru. Mi-a plăcut foarte mult structura regizorală foarte clar conturată, modul neconvențional de punere în scenă și jocul excelent al actorilor. Am încercat, în carte, să fac lumea sa râdă pe seama divorțului și a problemelor sentimentale, iar piesa reușește din plin acest lucru. Dacă e ceva rău în piesa asta, e că durează prea puțin. Ar trebui să dureze trei ani”, a declarat scriitorul francez, care acceptă pentru prima oară să i se dramatizeze un roman. Dragostea durează trei ani este programat vineri, 25 august, de la orele 17:00 și 19:00.
Cu Frédéric Beigbeder ne întâlnim și sâmbătă, 26 august, de la ora 15:00, la premiera spectacolului-lectură după Oona&Salinger, un roman apreciat de critică și lăudat de cititori. „Beigbeder scrie magistral despre război şi dragoste, demitizând figuri ca Hemingway, Capote sau Chaplin şi creionând un portret sensibil şi emoţionant al lui Salinger”, titrează Le Figaro. Spectacolul este regizat de Chris Simion-Mercurian, care a semnat și dramatizarea, iar în distribuție îi regăsim pe Carla-Maria Teaha, Șerban Pavlu și George Mihăiță, în rolul lui Chaplin. În această poveste de dragoste în nota nostalgică și elegantă a marilor pasiuni de odinioară, îi cunoaștem pe Oona, fiica dramaturgului Eugene O'Neill, și pe legendarul scriitor american J.D. Salinger. Dragostea care se înfiripă între ei trece prin încercări dure, care îi va schimba iremediabil. Oare iubirea poate să reziste când peste sufletele implicate trec drame dincolo de puterea de control a oamenilor? „Visul american nu se împlineşte nici pentru J.D. Salinger, nici pentru Oona – sau este, mai degrabă, un vis pervertit, sfărâmat de cruzimea războiului şi a vieţii”, își descrie autorul personajele. La ambele spectacole după romanele lui Frédéric Beigbeder s-au suplimentat locurile, astfel că aveți încă o șansă să fiți alături de noi în acest moment care va marca istoria UNDERCLOUD.
În următoarele zile de Festival, vă puteți bucura de oferta generoasă și variată de spectacole și evenimente: vineri, 25 august, suntem invitați la Bates Motel, într-un spectacol-tribut lui Alfred Hitchcock: Psycho, în regia lui Iris Spiridon, într-o atmosferă de noir tipică filmelor americane din anii ’50. Ne întoarcem apoi cu picioarele pe pământ, în Aeroport (regia Alexandru Nagy), unde suntem îndemnați să privim realist, fără înflorituri, relațiile dintre oameni și iubirile care sunt supuse capriciilor și stărilor de moment. Încheiem seara cu Creditul lui Mihai Constantin, tot o comedie care relevă însă cât de ușor este să fii împins la limite nebănuite atunci când situația financiară devine problematică.
Sâmbătă vom descoperi „în câte feluri se poate tăcea”, în spectacolul-lectură Teoria tăcerii de Iulian Tănase (regia Mariana Cămărășan, cu Florina Gleznea și Ionuț Grama). Iulian Tănase este realizator de programe la Radio Guerrilla, a fost redactor la Academia Cațavencu și la revista Kamikaze și a publicat numeroase cărți în țară și în străinătate: Îngerotica (1999), Poeme pentru orice eventualitate (2000), Balkanische Alphabete (împreună cu Constantin Acosmei şi Vasile Leac). Este cîștigător al Premiului „Hubert Burda” pentru tineri poeţi din Europa de Est (Offenburg, Germania), și al Premiului 1+1+1=1 Trinitate / Literatură (Graz, Austria). Seara, după întâlnirea cu Frédéric Beigbeder, învățăm de la Pescărușul Jonathan Livingston (asistență coregrafie Ioana Marchidan) ce înseamnă libertatea adevărată, într-un spectacol de teatru acrobatic unic în România, remarcabil pentru performanța fizică a actorilor. Ultimul spectacol al serii este din categoria „best of UNDERCLOUD”, Carpathian Garden (regia Radu Iacoban), un potpuriu contemporan de situații și tipuri umane recognoscibile în realitatea imediată.
Weekendul se încheie la UNDERCLOUD cu evenimente variate, de la spectacole-lectură, conferințe, spectacole invitate și în concurs, până la un maraton cultural. Duminică, 27 august, Vlad Logigan propune spre lectură textul său Facebook, un subiect cum nu se poate mai actual, în epoca social media, iar cu Sunt eu, Annabel de Iulian Tănase (regia Cristina-Andreea Ion) trecem într-un registru poetic, în lumea unei fetițe care se folosește de imaginație pentru a face față certurilor din familie. Plecăm apoi în călătorie în Sahara, în Noaptea de foc de Eric-Emmanuel Schmitt (spectacol-lectură în regia lui Chris Simion-Mercurian, cu Cristi Iacob și avându-l ca invitat special pe Alex Găvan). Finalul serii aduce încă un moment special: debutul bine-cunoscutului regizor Alexa Visarion în teatrul independent, cu spectacolul Hughie, iar după spectacol publicul este invitat să rămână la o întâlnire cu regizorul, în care se va discuta despre „viață și teatru, în ce ordine vreți”.
Cel mai neconvențional eveniment al ediției aniversare UNDERCLOUD se va desfășura duminică, 27 august, începând cu ora 09.00. Cu mic, cu mare, iubitorii de mișcare, dar și de lectură, sunt invitați la UNDERCLOUD BOOK RUNNING, un maraton organizat împreună cu Bucharest RUNNING CLUB.
Fiecare participant va alerga cu o carte în mână – acea carte care i-a schimbat viața și pe care dorește să o ofere Bibliotecii UNDERCLOUD. Toate cărțile vor fi donate Comitetului Olimpic Român, pentru sportivii de performanță aflați în cantonamentele premergătoare marilor competiții. Startul se va da din fața filialei Raiffeisen Bank din Calea Victoriei (intersecția cu strada Sevastopol), iar sosirea va fi la ARCUB – Hanul Gabroveni, pe Str. Lipscani.
Programul complet al festivalului UNDERCLOUD 2017 este disponibil pe www.undercloud.ro și www.facebook.com/undercloudfestival.
Biletele pot fi achiziționate direct de la Casa de bilele ARCUB, între orele 14.00-20.00 și online prin mystage sau eventbook.
Spectatorii beneficiază de campania 1+1 VIAȚA FĂRĂ CASH, susținută de Raiffeisen Bank: la 1 bilet cumpărat cu un card Raiffeisen Bank de la Casa de Bilete ARCUB -Gabroveni (str. Lipscani 84-90), al doilea bilet este oferit cadou. Această promoție nu este valabilă și pentru biletele cumpărate online.
UNDERCLOUD se desfăşoară sub egida programului european Europe for Festivals. Festivals for Europe, un important certificat internaţional atribuit de Comisia Europeană şi Asociaţia Festivalurilor din Europa.
UNDERCLOUD este un eveniment organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului București prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București.
Eveniment cultural co-finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale.
Sponsorii ediției aniversare: Raiffeisen Bank, Staropramen, Aqua Carpatica, Kinder, Fortuna
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu