Curta Veche : Lansari Gaudeamus 26 noiembrie

Daca va veti afla astazi la Targul Gaudeamus, ne-ar face placere sa puteti veni la cele doua lansari de carte pe care editura Curtea Veche le-a pregatit:

12.00 - "La masa cu dr. Mihaela Bilic" - lansarea volumului "Sanatatea are gust". Participa dr. Mihaela Bilic, Cristina Copos, Iren Arsene.
Standul Curtea Veche Publishing.

14.30 - lansarea volumului "Epoca de aur a incertitudinii" de Adrian
Cioroianu. Participa: autorul, Ovidiu Nahoi, Luca Niculescu.
Standul Curtea Veche Publishing.
Epoca de aur a incertitudinii  de Adrian Cioroianu
Colecţia: În afara colecţiilor


Lucrarea lui Adrian Cioroianu, Epoca de aur a incertitudinii, este o interpretare a istoriei recente, începutul de secol XXI, dintr-o perspectivă inedită. Faptele şi evenimentele cotidiene, din orice sferă a activităţii umane, se înscriu, potrivit autorului, într-o triplă grilă logică: logica continuităţii (logica de tip Clio, muza Istoriei), logica discontinuităţii, a războiului (logica de tip Clausewitz, teoretician german al artei militare) şi logica imprevizibilului (logica de tip Lady Gaga), care înlocuieşte continuitatatea sau dicontinuitatea cu clipa de faţă, devenită un prezent etern.
Aşadar, ca elemente de reprezentativitate:
- istoria politică – evenimente politice din primele două decenii ale secolului XXI;
- industria de divertisment, showbusiness-ul (Lady Gaga).
“Ceea ce reuşeşte Adrian Cioroianu este dificilul echilibru între ştiinţă şi sinteza plastică a observaţiilor, echilibru obţinut prin accentul care cade mai mult pe expozeu decât pe comentariu”. (Iulia Deleanu, Observator cultural)
“[Adrian Cioroianu] scrie fluent, izbutind un aliaj remarcabil între rigorile analistului, informaţia fostului ministru şi calităţile povestitorului”. (Mircea Morariu, Familia)
Sănătatea are gust de Mihaela Bilic
Colecţia: Să fii sănătos


Volumul Sănătatea are gust este un proiect aplicat de prezentare a regulilor nutriției sănătoase, cuprins în 640 de pagini, structurat în 55 de capitole separate, uşor de parcurs cu sfaturi de nutriție pentru toți membrIi familiei, de la mic la mare, pentru toate gusturile și pentru toate nevoile. Cartea, ilustrată cu fotografii sugestive, își propune să clarifice orice nelămuriri legate de mâncare, să ajute publicul să recunoască un produs sănătos în avalanșa mesajelor publicitate sau a etichetelor colorate și să îi susţină pe cei care au înțeles că alimentația este cheia către o viață mai bună să își creeze o dietă diversificată și echilibrată. Limbajul este accesibil, Mihaela Bilic vrând să apară mai mult în ipostaza de prieten sfătuitor decât în cea de doctor.

Aşa cum este prezentat în prefaţa cărţii, semnată de prof. Dr. Nicolae Hâncu, mesajul-cheie subliniază „prietenia dintre om şi aliment”. Dar mai mult decât atât, autoarea îşi doreşte ca volumul să stea deschis în cât mai multe case, şi să devină un ghid util pentru toţi membri familiei, în toate perioadele anului. Cartea este aşadar este un prieten de cursă lungă, cu o mulţime de informaţii ştiinţifice şi sfaturi practice despre întreg parcursul alimentelor, de la producător până în farfuria noastră.

„Schimbaţi abordarea dacă vreţi reuşită. Plecaţi urechea şi daţi-vă voie să ascultaţi, să înţelegeţi şi să vă acceptaţi nevoile şi slăbiciunile, trataţi-vă cu răbdare, indulgenţă şi multă atenţie ca să scăpaţi pentru totdeauna de lupta cu voi înşivă. Veţi obţine mai mult printr-o atitudine pozitivă, prietenoasă, fără interdicţii şi frustrări.” (Mihaela Bilic).

0 comentarii: