Marți, 8 noiembrie, ora 19.00 este a doua seară a Trofeului Club A. La selecția LIVE vor participa trupele F.A.N., Magnum Opum și Sketch.
Trupa F.A.N. s-a născut pe la sfârșitul lui august 2010 când Watzatka Robert (chitară, voce), Dragomir Ciprian (voce, bas) și Suto Akos (tobe) au facut un jam-session la o sală de repetiție din Brașov. Cei trei au decis să continue colaborarea, astfel începând repetițiile. Trupa a compus câteva melodii după care a urmat primul concert în cadrul unui festival organizat în parcarea Selgros în ultima săptămâna din octombrie 2010. Au urmat repetiții, alte concerte și încă 4 compoziții proprii. Trupa combină stilul hard rock cu funk, progressive și elemente din jazz-ul contemporan. Stilul este unul care invită oamenii la distracție rock dar are și elemente instrumentale complexe.
Trupa Magnum Opus s-a format la începutul verii anului 2010, când Andrei Tiu și Mihnea Sechely, foști colegi de trupă, s-au hotărât să înceapă un nou proiect personal. Primele concerte au avut loc în toamnă, iar pe parcurs au avut loc câteva schimbări în componența formației, ajungându-se, la începutul acestui an, la formula actuală. Deși adolescenți, membri trupei au încercat încă de la început să-ți creeze un stil reprezentativ și original, care să îi identifice pe scena largă a muzicii rock românești. Acest stil, rezultat al tuturor influențelor și ideilor membrilor trupei, poate fi observat cu ușurință în compozițiile proprii.
Sketch este o trupă de rock alternativ din București. A fost formată în vara anului 2010 și este compusă din Daniel Antohi (voce și chitară), Mircea Steriu (chitară), Alexandru Sasu (chitară bas) și Radu Dorobanțu (tobe). Sketch au împărțit scena cu Omul cu șobolani, The MOOoD, AB4, Robin and the Backstabbers și alții. Trupa a înregistrat deja câteva piese și intră pe scena muzicală românească cu un elan promițător. În vara anului 2011, trupa a participat la festivaluri ca Stufstock în Vama Veche și Imagine Festival în Sibiu , unde a ajuns până în finală.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu