Club A: Unu' si unu' - 5 mai

Sâmbătă, 5 mai, de la ora 18.00, fresh-ul literar de club prezintă în Club A nouă ediție unu și unu sau, mai bine zis, una și una, cu Livia Ștefan și Diana Iepure: Învățăturile Dianei către Livia. Două poete aflate în etape diferite ale evoluției lor artistice (Diana Iepure a ajuns la a doua carte de poezie, Livia Ștefan va debuta în această lună) vor susține recitaluri, își vor pasa una alteia povețe de la consacrat la debutant. Speranțe spulberate și încă intacte ajustate și întreținute de Cătălina Bălan.
Diana Iepure
Am debutat, în 2004, la editura Vinea, cu volumul Liliuţa, în urma căruia m-am ales cu vreo câteva cronici foarte pozitive, cu una foarte negativă şi cu o scrisoare de protest, la adresa editurii, din partea unei tinere şi promiţătoare poete. Am mai publicat, sporadic sau sistematic, după caz, în Contrafort, Vatra, Stare de Urgenţă, Revista la plic, Orizont,Convorbiri literare, Ziua literară etc., pe câteva site-uri, bineînţeles, tot literare, precum şi pe blogul meu (liliuta.blogspot.com). Am tradus din rusă, când de plăcere, când de nevoie, uneori am îmbinat utilul cu plăcutul. Din cele traduse, au apărut: Tărâmul inaccesibil de Sf. Nicolae Velimirovici la Editura Cathisma, în 2007; Moartea lui Ahile de Boris Akunin la Editura Humanitas, în 2008.
Prezentă în antologiile: Noua poezie basarabeană, Editura Institutului Cultural Român, 2009, şi Iubirea e pe 14 februarie, Editura Vinea, 2010.
În 2009 m-am învrednicit de premiul „Grand Underground" al revistei electronice TIUK!
În 2011, am scos la Casa de pariuri literare volumul O sută cincizeci de mii la peluze.

Eu, Livia Ștefan:
- m-am născut în '82
- sunt balanță
- fac fotografii și scriu
- am doi motani (Mișu și DoiLei)
- vreau să învăț să cânt la acordeon
- îmi place să fumez
- o să debutez în sfârșit, la cdpl
- anu' ăsta schimb prefixu' (ocazie cu care mă tatuez)

0 comentarii: