„La Spiegelman, naziştii sunt pisici, evreii şoareci, polonezii porci şi americani câini. Toţi sunt înspăimântător de umani.”
The Times
Maus. Povestea unui supravieţuitor de Art Spiegelman este, pe bună dreptate şi din capul locului, o carte fără precedent. Un roman grafic complex, apărut în două volume, la care autorul a lucrat în total treisprezece ani.
Volumul este structurat pe două planuri: pe de o parte, unul real, care prezintă relaţia dintre tată (Vladek) şi fiu (Art); iar, pe de altă parte, planul poveştii relatate de Vladek. Curios este că Spiegelman îşi scrie şi-şi desenează romanul în faţa cititorului, dându-i astfel un aspect metabiografic.
Este povestea vieţii lui Vladek, tatăl autorului, evreu polonez care trăieşte ororile Holocaustului şi ajunge, împreună cu soţia sa Anja, în cel mai cumplit loc: Auschwitz. Detaliile povestirii, dublate de cele ale desenelor, sunt de-a dreptul impresionante.
Maus este prima bandă desenată care a primit un Premiu Pulitzer (în 1992).
„Maus rememorează experienţa din timpul Holocaustului a tatălui lui Spiegelman – îi urmăreşte povestea de la perioada de tinereţe petrecută în Polonia antebelică până la prizonieratul de la Auschwitz. «Povestea supravieţuitorului» care rezultă este una clară, fără înflorituri...” - Independent
„Cea mai emoţionantă şi plină de succes povestire despre Holocaust care s-a scris până acum.” - Wall Street Journal
„Supravieţuirea unei familii, evadarea miraculoasă şi încarcerarea sunt experienţe pe care mulţi ar dori să le uite cu orice preţ. Când o familie ajunge la limita subzistenţei, încrederea şi trădarea capătă dimensiuni fără precedent. În tradiţia lui Esop şi Orwell, cartea reuşeşte să şocheze şi să transmită un puternic ecou al unui subiect foarte bine documentat. O carte puternică şi emoţionantă, fără să recurgă la sentimentalisme...”
Time Out
„O izbândă tăcută, emoţionantă şi simplă – imposibil de descris cu precizie şi imposibil de realizat altfel decât într-o bandă desenată.” - Washington Post
„O povestire epică spusă în imagini mici.” - New York Times
„O operă de artă brutal de emoţionantă.” - Boston Globe
Traducere din limba engleză de Cristian Neagoe - Colecţia Romanul grafic - paperback, 296 p., 165x240
Preţ: 49,9 lei
Art Spiegelman (n. 1948) este un mit al benzii desenate moderne. În anii ’60, a este desenator în presa alternativă americană, pentru ca în anii ’80 să editeze, împreună cu soţia sa Françoise Mouly, faimoasa revistă de grafică şi de benzi desenate de avangardă RAW.
Desenele şi lucrările sale au fost expuse în muzee şi galerii din Statele Unite şi din străinătate. Pentru volumul Maus, primeşte numeroase distincţii, printre care Premiul Pulitzer (1992), o bursă Guggenheim şi nominalizări la National Book Critics Circle Award.
Colaborează foarte mulţi ani la prestigiosul săptămânal The New Yorker.
În ianuarie 2011, Art Spiegelman primeşte Marele Premiu al oraşului Angoulême pentru întreaga sa operă.
© Nadja Spiegelman
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu