Prima dată a fost desemnată „Cea mai bună colecţie” la Gala Bun de Tipar

Vineri, 11 mai 2012, a avut loc, în cadrul Bibliotecii Naţionale a României, Gala Bun de Tipar, eveniment organizat de Headsome Communication, Federaţia Editorilor din România, Graffiti BBDO, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Biblioteca Naţională a României. Seria Prima dată, apărută la Editura Art, a fost premiată, în cursul acestei seri, cu distincţia „Cea mai bună colecţie”.
În momentul de faţă, ambiţiosul proiect al Editurii Art numără deja opt titluri în care antropologia şi autobiografia reconstruiesc experienţe în premieră. În paginile acestor opt volume semnează nume dintre cele mai importante ale culturii române actuale, de la cei mai activi jurnalişti şi scriitori până la traducători şi alţi artişti ai momentului.
Primul titlu al colecţiei, Prima mea beţie, a apărut în toamna anului 2009, în următorii trei ani apărând alte şapte titluri. Fiecare volum reuneşte numele a peste douăzeci de autori care revizitează, în cheie autobiografică, experienţe în premieră. Fiecare autor a decis forma cea mai potrivită pentru textul său, putând regăsi în aceste volume proze, eseuri şi poezii.
Până în acest moment, colecţia Prima dată numără următoarele titluri:
Prima mea beţie, Gabriel H. Decuble (coord.)
Semnează: Constantin Acosmei, Silviu Dancu, Gabriel H. Decuble, Şerban Foarţă, Bogdan Ghiu, Mugur Grosu, Florin Iaru, Augustin Ioan, V. Leac, Mitoş Micleuşanu, Matei Pleşu, Johnny Răducanu, Robert Şerban, Iulian Tănase, Mihail Vakulovski, Radu Vancu, Constantin Vică şi Daniel Vighi. / paperback, 230 p., 130x200 / Preţ: 25 lei

Primii mei blugi, Corina Bernic (coord.)
Semnează: Cătălin Avramescu, Corina Bernic, Mircea Cărtărescu, Marius Chivu, Alexandru Dabija, Silviu Dancu, Şerban Foarţă, Augustin Ioan, Cristi Luca, Cosmin Manolache, Virgil Mihaiu, Ioana Nicolaie, Costi Rogozanu, Alex. Leo Şerban, Mihaela Timuş, Călin Torsan, Alexandru Vakulovski, Constantin Vică.
paperback, 210 p., 130x200 / Preţ: 25 lei

Prima mea dezamăgire în dragoste, Laura Albulescu (coord.)
Semnează: Marius Chivu, Silviu Dancu, Raluca Dincă, Şerban Foarţă, Bogdan Ghiu, Adela Greceanu, Mugur Grosu, Augustin Ioan, Luminiţa Marcu, Mitoş Micleuşanu, Ada Milea, Matei Pleşu, Antoaneta Ralian, Johnny Răducanu, Cecilia Ştefănescu, Iulian Tănase, Stelian Ţurlea, Constantin Vică.
paperback, 176 p., 130x200, Preţ: 25 lei

Primul meu fum, Andra Matzal (coord.)
Semnează: Michele Bressan, Cheloo (Paraziţii), Livius Ciocârlie, Alex Cistelecan, Andrei Codrescu, Paul Dunca, Vasile Ernu, Şerban Foarţă, Miron Ghiu, Vera Ion, Aurora Liiceanu, Mitoş Micleuşanu, Cristian Neagoe, Philip O'Ceallaigh, Lia Perjovschi, Antoaneta Ralian, Costi Rogozanu, Adrian Schiop, Dan Sociu, Dan Stanciu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Jean Lorin Sterian, Vava Ştefănescu, Lucia T, Răzvan Ţupa, Elena Vlădăreanu. - paperback, 250 p., 130x200, Preţ: 25 lei

Prima mea călătorie în străinătate, Bogdan Iancu (coord.)
Semnează:  Ana-Maria Caia, Marius Chivu, Ionuţ Codreanu, Iulian Comănescu, Alina Constantinesu, Marius Cosmeanu, Ionuţ Dulămiţă, Florin Dumitrescu, Vasile Ernu, Şerban Foarţă,  Adela Greceanu, Bogdan Iancu, Vera Ion, Eugen Istodor, Dan Lungu, Cosmin Manolache, Vintilă Mihăilescu, Viorel Moţoc, Victoria Pătraşcu, Matei Pleşu,  Cosmin Popan, Iaromira Popovici, Antoaneta Ralian, Dan Sociu, Ionuţ Sociu, Bogdan Alexandru Stănescu, Jean-Lorin Sterian, Robert Şerban, Luiza Vasiliu, Nadine Vlădescu.
paperback, 326 p., 130x200, Preţ: 25 lei

Primul meu job, Florin Dumitrescu (coord.)
Semnează: Zoltán András, Artan, Ion Barbu, Petre Barbu, T.O. Bobe, Marius Chivu, Iulian Comănescu, Gianina Corondan, Marius Cosmeanu, Raluca Dincă, Luca Dinulescu, Florin Dumitrescu, Bogdan Iancu, Mihai Iordache, Lorena Lupu, Andra Matzal, Cezar Paul-Bădescu, Antoaneta Ralian, Costi Rogozanu, Dan Sociu, Ionuţ Sociu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Robert Şerban, Felix Tătaru, Luiza Vasiliu.
paperback, 304 p., 130x200, Preţ: 25 lei

Prima mea carte, Raluca Dincă (coord.)
Semnează: Livius Ciocârlie, Raluca Dincă, Şerban Foarţă, Mihnea Gafiţa, Daria Ghiu, Adela Greceanu, Mugur Grosu, Mihai Iovănel, Luminiţa Marcu, Andra Matzal, Lucian Mîndruţă, Matei Pleşu, Antoaneta Ralian, Ana Maria Sandu, Ionuţ Sociu, Simona Sora, Bogdan-Alexandru Stănescu, Iulian Tănase, Mihail Vakulovski, Constantin Vică. - paperback, 184 p., 130x200, Preţ: 18 lei

Primul meu porno, Marius Chivu (coord.)
Semnează: Matei Badea, Lavinia Bălulescu, Aron Biro, Marius Chivu, Adrian Cioroianu, Silviu Dancu, Ionuţ Dulămiţă, Florin Dumitrescu, Radu Pavel Gheo, V. Leac, Lubriq, Cristi Luca, Cosmin Manolache, Maria Manolescu, Dezdemona Mihăescu, Roxana Moroşanu, Delia Panait, Matei Pleşu, Alina Radu, Antoaneta Ralian, Adina Rosetti, Mădălina Roşca, Bogdan-Alexandru Stănescu, Stoian G. Bogdan, Bogdan Şerban, Robert Şerban, Lucian-Dan Teodorovici, Alex Tocilescu, Călin Torsan, Luiza Vasiliu, Constantin Vică.
paperback, 288 p, 130x200, Preţ: 25 lei

0 comentarii: