BAEST pentru prima data in Romania la Rockstadt Extreme Fest 2020

BAEST, unul dintre numele fresh ale scenei death metal internationale si cea mai apreciata trupa death metal daneza a momentului, intregeste seria confirmarilor de la Rockstadt Extreme Fest 2020, care va avea loc intre 30 iulie – 02 august, pe terenul de biatlon la poalele Cetatii Rasnov.

BAEST, care inseamna „bestie” sau „bruta” in daneza, este un proiect muzical aparut in Aarhus (Danemarca) si care a surprins inca de la inceput prin imbinarea inedita de stiluri pe care o propune ascultatorilor genurilor extreme: un death metal exploziv cantat pe chitare thrash, imbogatit de cunoscutul „buzzaw guitar tone” specific celor de la Entombed sau Bloodbath si completat de un show live plin de o energie virulenta, care nu inceteaza sa exploreze noi teritorii ale death metal-ului.


Desi infiintata in 2015, abordarea muzicala surprinzatoare propusa de trupa i-a adus nu mai putin de 40 de show-uri in primul an de existenta si i-a asigurat aparitia pe scenele unor cunoscute festivaluri de profil, precum: Summer Breeze, Ruhrpott Metal Meeting, Copenhell, Roskilde, Royal Metal Fest sau Eurosonic, cantand, de asemenea, alaturi de nume precum Hatebreed, Decapitated, Dying Fetus, Entombed A.D. sau Illdisposed.


Acestor reusite li se adauga faptul ca BAEST a fost support band pentru Phil Anselmo & The Illegals si ca anul trecut formatia a primit doua premii Gaffa, pentru „Best Metal Album” si „Best Newcomer” (premiile Gaffa sunt unele dintre cele mai importante ale industriei muzicale daneze, fiind decernate de cea mai cunoscuta si de traditie revista muzicala a tarii – GAFFA magazine). Distinctiile vin in completarea premiului „Upcoming Band of the Year”, acordat de Heavy-Metal.dk in 2017 (una dintre cele mai cunoscute publicatii online daneze dedicate genurilor extreme, precum: heavy metal, power, thrash, death sau black metal).


BAEST (DK) continua seria confirmarilor la Rockstadt Extreme Fest 2020, care include deja nume precum: Anthrax (USA), Cattle Decapitation (SUA), Overkill (SUA), Phil Anselmo & The Illegals (SUA), Municipal Waste (SUA), Unearth (SUA), Cradle of Filth (UK), As I Lay Dying (SUA), Rings of Saturn (SUA), Dyscarnate (UK), Unleashed (SE), Necrophobic (SE), October Tide (SE), IN THE WOODS... (NO), Mayhem (NO), Kampfar (NO), Despised Icon (CA), Kataklysm (CA), Death Angel (SUA), The Black Dahlia Murder (SUA), Rotting Christ (GR), In Mourning (SE), Mephorash (SE), Bethlehem (GER), Dead Label (IE), Katla. (IS), UADA (SUA), Psykup (FR), The Rumpled (IT), Tableau Mort (UK) sau Darvaza (IT).


Abonamente Rockstadt Extreme Fest 2020 sunt deja disponibile online, exclusiv pe iabilet.ro.


Copiii cu varste de pana la 12 ani vor avea acces gratuit in interiorul festivalului daca vor fi insotiti de un parinte sau tutore legal cu abonament sau bilet valid.


Facebook event Rockstadt Extreme Fest 2020: http://bit.ly/RockstadtExtremeFest2020_FacebookEvent

0 comentarii: