Review : Lou Reed & Metallica - Lulu

Oficial pe 31 octombrie va apare cel mai nou album semnat de trupa Metallica, "Lulu", un disc realizat in colaborare cu Lou Reed.
Thank God for Internet! pot spune pentru ca albumul a "scapat" deja pe net de ceva ore si poate fi downloadad fara a plati pentru unul din cele mai mari esecuri muzicale ale decadei.
10 melodii, un total de 87 de minute de chin auditiv semnat Metallica si Lou Reed, si cel mai clar exemplu de oameni lipsiti de inspiratie si mult intoxicati de faima trecuta de care s-au putut bucura.

Discul este un esec pentru ca artistii implicati nu provin nici din aceeasi zona muzicala, dar nici nu au reusit sa-si gaseasca o cale comuna pentru a realiza aceasta productie.
Discul se deschide cu "Brandenburg Gate" pe care ai vaga impresie ca vocea lui Lou Reed este in dezacord cu restul productiei, dar aceasta nu este o senzatie ci crunta realitate pe care o vei auzi pe intreaga durata a discului. "The View" continua in aceeasi nota, dar parca cu mai multe incercari din partea lui Reed de a tine ritmul cu trupa, iar compozitia este partial salvata de interventiile vocale ale lui James Hetfield.

"Pumping Blood" este absolut infioratoare, iar Lou Reed lasa impresia unei pisici in calduri ce isi canta iubirea pe un acoperis incins.

Cand credeai ca ai scapat, si urmatoarea melodie te va salva apare "Mistress Dread" ce continua serenada esecului de mai devreme pentru ca, ulterior, sa lase loc lui "Iced Honey" ce pare mai clar o melodie country cantata pe acorduri rock provenite, parca, de pe alta scena pe care se canta in paralel.
"Cheat on me" (11 minute!) declanseaza agonia cumparatorului albumului pe cel de al doilea disc. Din nou Lou Reed, in total contratimp cu absolut orice melodie sau ritm, pur si simplu recitandu-si textul haotic pe intreaga durata a melodiei.
"Frustration" este, nu doar ceea ce vor simti fanii dupa ce vor asculta albumul de fata, dar mai mult ca sigur una din cele mai bune productii de pe disc....busita, evident, de vocea lui Lou Reed ce din nou pare a fi lipsita de niciun fel de legatura cu discul de fata. "Little Dog" nu face altceva decat sa continue agonia ascultatorului care, daca deja nu a aruncat discurile de pe geam, se poate intreba cat mai poate continua aceasta tortura auditiva."Dragon" (din nou 11 minute) arata ca Metallica ar fi putut realiza ceva mai bun daca nu ar fi ales varianta cu Reed ca vocal, pentru ca, din nou, vocea iesita din context distruge o productie ce ar fi putut fi buna daca James Hetfield si-ar fi luat in serios rolul de vocal. Agonia ascultatorului vine aroape de final odata cu "Junior Dad" (19 minute) pe care Reed reuseste finalmente sa se regaseasca vocal si pare a fi mult mai aproape de impletirea pe care trupa a vrut s-o imprime si descrie ascultatorului.
Per total, "Lulu" este o pierdere infernala de timp si bani, cel mai dezamagitor disc din istoria unei trupe de valoare, ce a fost candva, Metallica si dovada clara ca, uneori, artistilor nu le mai pasa de ceea ce produc atata vreme cat castiga bani din asta.

2 comentarii:

herminedirt | 23 octombrie 2011, 18:35

Nu sunt de acord deloc cu "dovada clara ca, uneori, artistilor nu le mai pasa de ceea ce produc atata vreme cat castiga bani din asta". Din contră, aş putea spune că Metallica au destui bani încât pot crea muzică aşa cum vor şi nu îşi mai fac griji de genul "le va plăcea asta fanilor sau nu?". Că albumul e bun sau prost, e la latitudinea fiecărui ascultător, că albumul este complet necomercial şi este voit experimental, nu cred că încape discuţie.

Vincent Vinyl | 23 octombrie 2011, 19:52

Sunt de acord cu tine ca este un proiect experimental, dar uneori este bine sa acceptam realitatea ca un lucru este cu adevarat prost facut si sa nu ne mai ascundem in spatele etichetelor.
Nu ma asteptam la un album comercial, citind despre el ma asteptam la un experiment dar, din pacate, ne vedem in fata unui rateu de zile mari dar puternic marketizat si complet in defavoarea ascultatorului.