GensDuBien ep.4 : Matei Buta - 6 februarie

Miercuri, 6 februarie 2013, de la orele 19:30, GensDuBien, comunitatea oamenilor de bine are plăcerea de a vă invita la expoziția de fotografie „Români frumoși”, ce va avea loc la Fratelli Espresso Bar (str. Nicolae Golescu, nr.5).
Cel de-al patrulea episod dedicat oamenilor de bine îl are ca invitat special pe tânărul fotograf Matei Buță, inițiatorul proiectului care reunește sub forma unei galerii 29 de portrete ale unor mari personalități contemporane, oameni cu adevărat valoroși, care ne fac să ne simțim mândri că suntem români.

M.S. Regele Mihai și Regina Ana, Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț, Stere Gulea, Oana Pellea, Nicu Covaci, Dumitru Prunariu, Lucian Boia, Gigi Căciuleanu sau Dan C. Mihăilescu sunt doar o parte dintre personajele marcante reunite în galeria „Români frumoși”.

Vă invităm să îi cunoașteți pe acești români minunați care ne fac cinste și să descoperiți poveștile din spatele fiecărei fotografii în parte chiar de la Matei Buță, realizatorul acestora.

Despre fotograf:
Matei Buţă este pasionat de fotografia de portret, urmăreşte afirmarea în acest gen fotografic, dar nu se dă în lături nici de la fotografia de stradă. Şi-a făcut ucenicia în fotografia de portret în SUA şi continuă să se perfecţioneze ca autodidact sau în cadrul workshop-urilor la care participă periodic.
„Români frumoşi” este primul său proiect expoziţional, realizat în parteneriat cu Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate (ARCEN).

RSVP: gensdubien@gmail.com sau 0727.929.583 Daniel Simion


0 comentarii: