Forumul Cultural Austriac, în parteneriat
cu Arhiva Națională de Filme – Cinemateca Română, organizează, în perioada 20 –
22 februarie 2013, scurt filmAT.
Evenimentul, găzduit de Cinemateca Eforie (Str. Eforie nr. 2, Bucureşti), include 15 scurtmetraje austriece, reprezentând cele
mai de succes filme scurte din 2012. Toate producțiile au fost
nominalizate la premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj, oferit anual de
Academia Filmului Austriac. Marea majoritate a filmelor sunt prezentate în
premieră în România. Filmele vor rula zilnic, începând cu orele 19:00. Pentru a
facilita accesul publicului la selecția de scurtmetraje importante ale
cinematografiei austriece, intrarea la proiecții este liberă, în limita
locurilor disponibile. Toate filmele sunt subtitrate îin limba engleză.
În seara de deschidere a evenimentului va
fi prezent şi monteurul filmului Unser
Lied, distins luna trecută cu premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj al Academiei
Filmului Austriac.
În ultima seară a
evenimentului, începând cu orele 21:00, Forumul Cultural Austriac invită
publicul să se desfete şi muzical, în Control Club, la un concert susținut de
trupa austriacă Ginga. Despre nici o
altă trupă pop austriacă nu s-au scris atât de multe în ultimii ani ca despre Ginga. Relansarea în 2010 a albumului
lor de debut,“They Should Have Told Us”, a fost unul dintre cele mai mari
succese înregistrate recent de un album indie în Austria. La mijlocul lui 2012,
a urmat “The Night”, album care a făcut ca un post de radio pentru tineret să
îi numească „cvasi cea mai bună formație din țară”.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu