Valentin Vasiloiu, Director Executiv Eventim România:
„Nu este surprinzător faptul că doamnele și domnișoarele sunt
principalele cumpărătoare de bilete. Ele sunt cele care ordonează viața
de cuplu și viața de familie, au inițiative în privința petrecerii
timpului liber, ies mai des din casă, mai ales la cumpărături. În plus,
începe să apară și în România dress code-ul specific, în funcție de
eveniment, ceea ce, în mod firesc, face deliciul doamnelor. Sensation
este un bun exemplu în acest sens, dar probabil vom avea în viitor tot
mai multe evenimente care implică pachetul complet – de la ținută la
stare de spirit”.
Sensation, cel mai cunoscut eveniment dance din lume, revine la Romexpo Bucureşti pe 6 aprilie cu ultima şi cea mai recenta producţie, Source of Light. Pentru a participa la această uriașă petrecere (un spectacol vizual efervescent, cu impresionante efecte pirotehnice şi lasere, un adevărat Cirque du Soleil al clubberilor) nu e suficient să cumperi bilet, ci trebuie să îți adaptezi vestimentația, care trebuie să aibă exclusiv culoarea albă.
Sorina Burlacu, Director General Events: „Albul înseamnă solidaritate, în contextul Sensation. Imaginația amatorilor de clubbing este pusă la încercare de acest dress-code
strict definit, dar când ajungi la faţa locului, peisajul este uluitor.
Nu e de mirare că femeile sunt cele care optează mai mult pentru astfel
de petreceri: la Ocean of White 2012, procentul lor s-a ridicat la 63%
dintre participanţi. Din cei 15 000 de clubberi prezenţi atunci,
aproape 4000 au fost străini, din Italia, Grecia, Spania, Franţa,
Ungaria, Turcia, Bulgaria, Israel sau Coreea. Multi fani Sensation
urmăresc această petrecere oriunde se organizeaza ea pe mapamond. Estimăm
că Source of Light, un show mult mai spectaculos ca Ocean of White, va
atrage o prezenţă feminină similară cu cea de anul trecut”.
Sensation a avut loc pentru prima dată în Olanda
în anul 2000, iar dress-code-ul alb s-a născut ca urmare a unui
eveniment tragic. Duncan Stutterheim, unul dintre cei trei fondatori ai
ID&T, compania licenţiatoare Sensation, şi-a pierdut fratele într-un
accident de mașină în 2001. Ca tribut, tuturor participanţilor la
showul din 2001 li s-a cerut neoficial să se îmbrace
în alb. Mai mult de 80% dintre spectatorii de atunci au aderat la
iniţiativă, punct ce a marcat naşterea binecunoscutului dress-code aşa
cum îl ştim şi azi. 5 continente cucerite mai târziu, cu spectacole în
peste 20 de ţări şi 1 800 000 de vizitatori, Sensation uneşte cu succes
lumea în alb. Biletele sunt disponibile pe Sensation.com şi în
reţeaua naţională Eventim din magazinele Germanos, Orange, Vodafone,
librăriile Cartureşti si Humanitas şi pe www.eventim.ro.
ID&T şi Events mulţumesc Heineken, Berea oficială a evenimentului, precum şi Kent. Partener media: PRO FM.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu