„Un pas în urma serafimilor” va rula în 35 de orașe din țară



„Un pas în urma serafimilor”, lungmetrajul de debut al lui Daniel Sandu, va rula de vineri în cinematografele din 35 de orașe din țară, iar proiecții de gală în prezența echipei sunt programate să aibă loc la Piatra Neamț, Focșani și Sibiu.   
 
Filmul va rula în București (Cinema City AFI Cotroceni, Hollywood Multiplex, Movieplex, Grand Cinema & More Băneasa, Happy Cinema, Cinema Elvira Popescu, Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Union, Cinemateca Eforie, Cinema Europa), Alba Iulia (Caponiera din spatele Palatului Apor), Baia Mare (Cinema Dacia), Bârlad (Cityplex Victoria), Bistrița (Cinema Dacia), Botoșani (Cinema Unirea), Brașov (Cinema One), Brăila (Cinema Central), Buzău (Happy Cinema), Caransebeș (Cinema Luna), Cluj-Napoca (Cinema Victoria, Cinema „Florin Piersic”), Constanța (Cityplex Tomis), Craiova (Cinema Patria, Cinema Modern), Deva (Cinema Patria), Focșani (Happy Cinema, Cinema Balada), Galați (Cinema 3D „Prof. Ioan Manole”), Gura Humorului (Centrul Cultural Gura Humorului), Iași (Cinema Victoria), Lugoj (Cinema „Bela Lugosi”), Odobești (Casa de Cultură), Oravița (Cinema 3D – Casa de Cultură), Piatra Neamț (Cinema Dacia), Pitești (Cinema Trivale, Cinema „Sebastian Papaiani”), Râmnicu Sărat (Cinema 3D), Reșița (Cinema Dacia), Sfântu Gheorghe (Cityplex Arta), Sibiu (Teatrul Gong, Cinema Arta), Slobozia (Casa de Cultură), Suceava (Cinema Modern), Târgu Mureș (Cinema Arta), Târgu Jiu (Cinema „Sergiu Nicolaescu”), Timișoara (Cinema City Shopping City, Cinema Timiș), Vaslui (Cityplex), Vulcan (Cinema Luceafărul), Tulcea (Cityplex).
 
„Un pas în urma serafimilor” este inclus în programul evenimentului „Noaptea Albă a Filmului Românesc” din 22 septembrie, proiecția fiind programată la Cinema Elvira Popescu din București, ora 20:15.
 
Vineri, 22 septembrie, de la ora 20.00, regizorul Daniel Sandu, actorii Ștefan Iancu și Cristian Bota vor fi prezenți la Cinema Dacia din Piatra Neamț.
 
Sâmbătă, 23 septembrie, de la orele 17.00 și 19.00, sunt programate două proiecții de gală la Happy Cinema din Focșani.
 
Echipa filmului va ajunge duminică, 24 septembrie, de la ora 19.00, la Teatrul Gong din Sibiu.
 
Filmul spune povestea lui Gabriel, un adolescent care îşi doreşte să devină preot şi urmează cursurile unui seminar teologic ortodox. Iniţial, el încearcă să se adapteze mediului, dar, în cele din urmă, îşi dă seama că sistemul este complet corupt şi abuziv. Nu după multă vreme, împreună cu alţi trei colegi, este etichetat de consiliul şcolii drept elev-problemă. Prinşi în lupta pentru putere între un preot incoruptibil, dar abuziv, şi un profesor laic viclean şi corupt, elevii învaţă că minciuna, furtul, manipularea şi trădarea sunt aptitudini pe care trebuie să şi le însuşească pentru a rezista în seminar.
 
„Un pas în urma serafimilor” îi are în rolurile principale pe Ştefan Iancu şi Vlad Ivanov, distribuţia fiind completată de Ali Amir, Alfred Wegeman, Ştefan Mihai, Niko Becker, Ilie Dumitrescu Jr., Cristian Bota, Marian Popescu şi Radu Botar.
 
Scenariul şi regia poartă semnătura lui Daniel Sandu, imaginea aparţine lui George Dăscălescu, montajul a fost realizat de Mircea Olteanu, costumele de Cireşica Cuciuc, scenografia este semnată de Adrian Cristea, iar Marius Leftărache s-a ocupat de sound-design. Producători sunt Ada Solomon şi Ioana Drăghici.
 
Debutul în lungmetraj al regizorului Daniel Sandu este o producţie Hi Film Productions, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi Programul MEDIA - EUROPA CREATIVĂ al Uniunii Europene, Hollywood Multiplex Bucureşti Mall, Dr. Oetker, Vodafone România, MEDA, Praktiker România, Alphega Farmacie.
 
„Un pas în urma serafimilor” este distribuit în România de microFILM, iar la nivel internaţional de INDIE SALES.
 
Facebook:  https://www.facebook.com/serafimi/

0 comentarii: