Impro Jam este un proiect unic în România, organizat de trupa de
improvizație Etaju’ 13. Are loc săptămânal, în fiecare luni, de la ora 19.30, până la ora 22.00,
la Mojo Music Club. Este un eveniment în care amatorii de spectacole de teatru
de improvizație, cât și cei începători, avansați sau profesioniști, se
întâlnesc laolaltă pentru a construi momente draguțe împreună. Proiectul a
apărut din mai multe motive: unul este acela de a avea un loc unde poți
improviza în fiecare săptămână, fără să faci efort să găsești un grup sau un
spațiu de improvizat și doi, cel mai important, acela de a sparge barierele
individualitații grupurilor de impro din București, respectiv România. Fiecare
grup își are propriile spectacole și mai erau alte câteva evenimente ce îi aduceau
laolaltă. Se poate spune că proiectul are
ca scop principal omogenizarea comunității de teatru de improvizație.
Ce este așa de minunat la Impro Jam? În primul rând structura – avem două
spectacole de improvizație invitate, pentru a aduce atât spectacole fresh,
bune, avanpremiere și premiere, cât și pentru a aduce comunitatea, rând pe
rând, în același loc. Și mai sunt alte două momente în care ORICINE poate juca. Punem accentul pe
oricine, deoarece nu contează că nu ai mai făcut improv până acum sau că ai
făcut-o timp de 10 ani, ești bine primit pe scenă! Ne asigurăm că cineva
începător va juca alături de un om cu experiență. În al doilea rând, forma
momentelor de jam – acele momente când oricine poate urca pe scenă – au o
structură de learn-and-practice, astfel, prima parte are un stil de workshop, în care oamenii sunt
învățați diverse principii și tehnici și în a doua parte, au ocazia să pună în
practică tot ce au învățat, alături de oameni cu experiență și începători.
De ce luni? Este o preconcepție cum că ziua de luni este cea mai grea și
cea mai urâtă. Vrem să arătăm că putem avea o zi de luni fantastică, ce o
așteptăm cu nerăbdare! Vrem să dăm un boost de energie tuturor oamenilor la
începutul fiecărei săptămâni, să îi umplem de bună dispoziție și să își
continue săptămâna cu entuziasm.
Prima ediție a fost pe 12 februarie 2018, la Club A, unde am continuat timp
de 18 ediții, iar la ce-a de-a 19-a, ne-am mutat în Mojo Music Club. De-a
lungul a 19 ediții (săptămâni), am avut 171 de oameni (diferiți) ce au urcat pe
scenă, dintre care 56 ce nu o mai făcuseră vreodată până atunci. Mulți din cei
care au venit la edițiile de jam, au ajuns să facă diverse cursuri de
improvizație, formând grupuri și devenind astfel, pasionați de improvizație. Am
avut spectacole cu un singur om, spectacole cu doi oameni, cu trei și cu 8.
Proiectul nu ar fi rezistat fără entuziasmul celor care vin ediție după
ediție și ne dau din energia și bucuria lor! Mereu când întâmpinăm momente
grele în organizare, ne gândim la vorbele frumoase ce le-am primit de la mulți
oameni legat de Impro Jam. Mare ne-a fost bucuria, când un om a echivalat
atmosfera de la noi cu cea de la cel mai bun festival național de teatru tânăr
din țară – Ideo Ideis.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu