Psykup la Rockstadt Extreme Fest 2020

Psykup este noul nume confirmat de la Rockstadt Extreme Fest 2020, care va avea loc in perioada 30 iulie – 02 august, pe terenul de biatlon de la baza Cetatii Rasnov.

In cei peste 20 de ani de cariera in industria muzicala, Psykup si-a castigat renumele de fiinta mitica a peisajului rock-ului alternativ, renume obtinut cu ajutorul celor 4 albume, un EP acustic si doua DVD-uri ce includ concerte live, fiind in prezent in lucru cu cel de-al cincilea material de studio.


Infiintata in Toulouse (Franta), trupa a compus la inceput piese ce imbinau influentele venite de la nume precum Primus, Pantera, Strapping Young Lad sau Alice In Chains, pana la gasirea propriei viziuni muzicale concretizate, de altfel, in albumul de debut, „The Time of Reflection” („Le Temps de la Réflexion”), lansat la sapte ani de la infiintare. Materialul cu care si-a facut intrarea oficiala in lumea muzicala franceza a fost bine primit atat de public, cat si de critica de specialitate, ajutand formatia sa se faca remarcata pe o scena dominata la acea vreme de nume ca Gojira sau Sleepers.


Motivul? Datorita abordarii creative, experimentale asupra muzicii, care trateaza compozitia sonora intr-o maniera apropiata mai mult de cinematografie, decat de abordarea muzicala clasica, o maniera similara cu cea a lui John Zorn. Adica, intr-un mod in care compozitia este impartita in mai multe povesti individuale, ce sunt apoi aranjate intr-o anumita ordine.


Atat datorita modului nou de a-si elabora lucrarile, cat si datorita inclinatiei catre a experimenta fara frica si fara limite, Psykup este un proiect muzical greu de definit sau de incadrat intr-un stil anume, osciland mereu cu abordarea lor inedita asupra metal-ului intre experimental si granitele muzicii de avangarda. O combinatie tentanta cu care trupa este pregatita sa isi surprinda si incante audienta la Rockstadt Extreme Fest 2020.


Psykup (FR) continua seria confirmarilor pentru cea de-a opta editie a Rockstadt Extreme Fest, printre care se numara: Anthrax (USA), Cattle Decapitation (SUA), Overkill (SUA), Cradle of Filth (UK), As I Lay Dying (SUA), Rings of Saturn (SUA), Dyscarnate (UK), Unleashed (SE), Necrophobic (SE), October Tide (SE), IN THE WOODS... (NO), Mayhem (NO), Kampfar (NO), Despised Icon (CA), Kataklysm (CA), Death Angel (SUA), The Black Dahlia Murder (SUA), Rotting Christ (GR), In Mourning (SE), Mephorash (SE), Bethlehem (GER), Dead Label (IE), Katla. (IS), UADA (SUA) sau Tableau Mort (UK).


Abonamente Rockstadt Extreme Fest 2020 sunt deja disponibile online, exclusiv pe iabilet.ro.

Copiii cu varste de pana la 12 ani vor avea acces gratuit in interiorul festivalului daca vor fi insotiti de un parinte sau tutore legal cu abonament sau bilet valid.

Facebook event Rockstadt Extreme Fest 2020:
http://bit.ly/RockstadtExtremeFest2020_FacebookEvent

0 comentarii: