Concert Bryan Ferry - ultimele bilete la preturi promotionale

Ultimele bilete pentru concertul BRYAN FERRY de la Bucuresti mai pot fi achizitionate la preturi reduse doar pana duminica, 20 martie, online la Eventim.ro si din retelele magazinelor Germanos, Orange¸Vodafone, Domo, din librariile Humanitas si Carturesti, dar si de la Sala Palatului. Biletele sunt disponibile la urmatoarele categorii de pret in functie de pozitia in sala: 100, 140, 180, 240 si 300 lei.
Incepand de luni, 21 martie, preturile biletelor vor fi majorate astfel: 120, 160, 210, 280 si 350 lei.

BRYAN FERRY este considerat unul dintre cei mai importanti muzicieni britanici din toate timpurile. A devenit faimos inca de la inceputul anilor ‘70 pentru vocea suava si melancolica, pentru prezenta scenica impecabila si eleganta si pentru stilul vestimentar inconfundabil. De-a lungul carierei impresionante a compus si inregistrat nu mai putin de 13 albume solo, trei dintre ele ajungand No.1 in Marea Britanie si 8 albume cu Roxy Music. De asemenea 10 din single-urile lansate de Ferry au intrat in Top 5 si Top 10 UK Charts. Supranumit adesea “Mr. Cool”, "The King Of Cool” sau ”The Electric Lounge Lizard", Ferry si-a inceput cariera solo in anul 1973 cand inca era membru al trupei Roxy Music.

Concertul de la Bucuresti promoveaza noul material discografic al artistului lansat in toamna anului trecut. Intitulat “Olympia”, albumul contine atat piese inregistrate alaturi de fostii colegi din Roxy Music cat si colaborari cu artisti renumiti precum David Stewart (Eurythmics), Johnny Greenwood (Radiohead), Flea (Red Hot Chilly Peppers), Scissor Sisters, Groove Armada si David Gilmour (Pink Floyd).

BRYAN FERRY va fi acompaniat in turneul “Olympia” de catre noua instrumentisti de exceptie, multi dintre ei au fost de-a lungul timpului alaturi de artist atat la inregistrari cat si la concertele live:

- Colin Good – pian si orga. Colin a fost pianist, aranjeor si director muzical pe albumele “Frantic” si “As Time Goes By” (nominalizat la premiile Grammy pentru cel mai bun album pop-rock al unui artist solo).
Oliver Thompson – chitara. Este chitarist in turneele Bryan Ferry si Roxy Music din 2006 pana in prezent si a participat la inregistrarile albumului tribut al lui Bryan din anul 2007 “Dylanesque”, un alt disc intrat direct in Top 10 din Marea Britanie.
- Jeff Thall – chitara. A cantat alaturi de Ferry in postura de chitarist solo inca din turneul “Bette Noir” din anii 1988-89. Este de-asemenea compozitor si producator de succes de muzica pentru televiziune, notabile fiind coloanele sonore pentru documentarele de pe posturi ca Animal Planet, Discovery si The History Channel.
- Jerry Meehan – bas. Jerry detine o companie de productie audio si un studio de inregistrari, unde a compus si produs muzica pentru Steve Wonder, Beth Orthon, Talvin Singh, Omar, Midge Ure, Boyzone, iar in domeniul muzicii clasice a colaborat cu Leonard Bernstein, Pierre Boulez si Jesse Norman.
- Jorja Chalmers – saxofon si orga. Talentata, multi-instrumentista, in afara turneelor Roxy Music si Bryan Ferry a cantat live alaturi de The Ting Tings si Patrick Wolf.
- Andy Newmark – tobe. Super-bateristul este unul dintre cei mai vechi colaboratori ai lui Bryan, a cantat si inregistrat alaturi de artist pe mai mult de jumatate din albumele solo ale artistului si a colaborat de-a lungul carierei impresionante cu nume de valoare ca David Bowie, Cat Stevens, B.B. King, Steve Winwood, John Lennon sau Yoko Ono.
- Tara Ferry – percutie. Tara este fiul lui Bryan Ferry, iar albumul “Frantic” ii este dedicat. El este bateristul trupei Rubber Kiss Goodbye si a inregistrat alaturi de tatal sau tobele la albumul “Olympia”.
- Aleysha Gordon – backing vocals
- Hannah Kemoh – backing vocals

Tara, Aleysha si Hannah au participat atat la inregistrarile pentru albumul “Olympia”, cat si la aparitiile live din prima parte a turneului de promovare a acestuia.

Hiturile BRYAN FERRY precum "Slave To Love", “Don’t Stop The Dance”, "More Than This", “Shameless”, “One Night” sau "Avalon" vor putea fi ascultate in premiera live la Sala Palatului din Bucuresti pe data de 1 mai.

Concertul BRYAN FERRY din 01 mai 2011 este produs de One Event.

0 comentarii: