Peste 14.000 de spectatori la festivalul Les Films de Cannes à Bucarest



Filmele de Cannes au avut peste 14.000 de spectatori la București, într-o săptămână extrem de plină la Cinema Studio, Patria și Elvira Popescu din Capitală, între 24 și 30 octombrie. Numeroase filme din program au rulat cu casa închisă, biletele fiind epuizate cu câteva zile înainte de proiecție. Aproape jumătate din numărul total de bilete au fost achiziționate înainte de începerea festivalului.

Spectatorii au avut ocazia să vizioneze, în premieră, circa 30 de titluri aduse în premieră de la ediția din primăvară a Festivalului de la Cannes. Printre ele, peliculele distinse cu marile premii: Winter Sleep (Palme d’Or), Leviathan (Premiul pentru scenariu), Foxcatcher (Premiul de regie), Adieu au langage (Premiul Juriului), Le Meraviglie (Marele Premiu), Maps to the Stars (Premiul pentru interpretare feminină – Julianne Moore), Mr. Turner (Premiul pentru interpretare masculină – Timothy Spall), White God (Premiul Un Certain Regard), The Tribe (Marele Premiu Semaine de la Critique), Les Combattants (Marele Premiu Quinzaine des Réalisateurs).

Les Films de Cannes à Bucarest s-a deschis oficial cu premiera dramei de război The Search, în prezența actriței Bérénice Bejo și a regizorului Michel Hazanavicius, premiat cu Oscar pentru The Artist, și s-a încheiat pe 30 octombrie, la Cinema Patria, cu un eveniment inedit – o proiecție pentru oameni și câini. Spectatorii au putut urmări premiera peliculei White God/ Orașul câinilor (r. Kornel Mundruczo), în compania câinilor lor, vedetele serii la panoul festivalului. Regizorul Kornel Mundruczo a stat de vorbă cu publicul la final, prin Skype.

Alături de Bérénice Bejo și Michel Hazanavicius, s-au întâlnit cu publicul bucureștean și actrița Jacqueline Bisset, protagonistă în controversatul Welcome to New York, regizorul și producătorul Radu Mihăileanu și cineastul ucrainean Sergei Loznitsa, autorul documentarului Maidan. Unul dintre cei mai importanți regizori francezi, Bertrand Tavernier, căruia festivalul i-a dedicat o retrospectivă, a susținut un masterclass pentru studenții la film și s-a întâlnit cu o parte din echipa românească a dramei de război Capitaine Conan, filmată aici în 1995.

Unul dintre cei mai influenți agenți de vânzări din Europa, Vincent Maraval (Wild Bunch, Franța), a vorbit despre distribuția de film, alături de Cristian Mungiu. Un workshop despre distribuția producțiilor europene i-a adus la București și pe Jakub Duszynski, co-președinte al Europa Distribution și Gábor Böszörményi – fondator și managing director al Mozinet (Ungaria). Totodată, 20 de studenți de la Film Factory, școala de film al lui Bela Tarr din Sarajevo, au participat la evenimentele celei de-a cincea ediții. Proiecțiile au fost introduse de tinerii critici de film ai revistei „Film Menu”.
***
Ediția a cincea a Les Films de Cannes à Bucarest a fost organizată de Asociația Cinemascop, în parteneriat cu Institutul Francez din Bucureşti și cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, al Ministerului Culturii, Primăriei Sectorului 1 și al Institutului Cultural Român. Festivalul a beneficiat de sprijinul distribuitorilor Independenţa Film, Asociația Macondo, Transilvania Film, Parada Film, Digital Cube, InterCom Film, Clorofilm și Voodoo Films, Filminute; NexT a prezentat selecția de scurtmetraje Semaine de la Critique.
Festivalul a fost prezentat de Orange România, partener de tradiție al evenimentului.

0 comentarii: