Farmecul Discret al Activismului Politic
Curator: Stefan Voicu
Schimbările culturale și extinderea socialului în cyberspațiu au generat noi modele și scheme de a acționa. Trecerea către post-uri (post-modernism, post-industrial, post-socialism etc,) și identificarea societății cu spectacolul, constituie cadrul estetic și social, cele două confundându-se aici, al manifestărilor vizuale contemporane. Considerate a fi desublimate prin comodificarea lor, vechile acțiuni transgresive au fost înlocuite de proteste, revolte semiotice și rebeliuni cybernetice. Tony Smythe afirma în 1960, ca reacție la un articol care încuraja violența în activism, că în adevărata luptă de clasă nu ne luptăm cu oameni ci cu idei.[1]
Filmele din acestă serie de proiecții se prezintă ca forme de activism simbolic, în care manipularea semnelor este ontologic comodificată, mai exact, acțiunea de a regiza un film are o funcție economică a priori pe care autorul o scoate la suprafață sau o explorează critic. Privite in relatie cu condițiile economice, politice și sociale în care au fost realizate, La dialectique peut-elle casser des briques? este un atac adresat mișcărilor din mai ‘68, la fel ca și filmele lui Godard (care ar putea fi si un elogiu al acestora). Bananas dezvoltă subiectul revoluției cubaneze și ce a însemnat aceasta pentru SUA, dar mai ales poziționarea SUA față de situația respectivă. Cât despre Louise-Michel, Du Levande, Trash Humpers si seria de filme scurte ( episoadele din Dumbland a lui David Lynch și cele trei scurte ale lui Jay LaRay Keener & Jeremiah Ledbetter three short films), acestea tratează probleme cu care societatea contemporană se confruntă. Contextualizare lor punctează către adaptarea discursului la condițiile existente la momentul realizării cinematografice, oferind legitimitate imaginilor folosite în mod subversiv și autoreflexiv.
În acest tip de practică, asumarea unei estetici politice care să atace autoritarianismul- fie prin violență simbolică, fie prin deconstruirea miturilor contemporane- transcede identitatea politică declarată a subiectivității fiecărui act regizoral- definit în comun prin asamblarea eclectică a ideilor circulate în rețele sociale. Privite precum manifeste vizuale, filmele funcționează ca alternativă, articulată sub o formă agonistică, în lupta hegemonică. Astfel, cinema-ul îl putem defini ca pe un câmp de forțe, unde filmele sunt proiecții vizuale ale unui tip de gândire ideologică și participă, documentând totodată, la acest conflict perpetuu al pluralismului politic. (Stefan Voicu)
[1].In the real class struggle it is not people we are fighting but the wrong ideas. Vernon Richards (ed.), Violence and Anarchism.A polemic ,Freedom Press, London,1993
Stefan Voicu este sociolog si teoretician.
Pavilion Screenings este un nou program curatorial al PAVILION-journal for politics and culture. Un curator va fi desemnat pentru a crea un concept si o selectie.
Imagine: Still din "Tout va bien" (1972) by Jean-Luc Godard, Jean-Pierre Gordin.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu