Trupa australiana PVT deschide Alt.Ctrl Fest 2011

In cadrul celei de-a doua editii ALT.CTRL FEST (Club Control, 5-7 mai), prezentata de Tuborg si Jose Cuervo, Club Control si OneDay aduc joi, 5 mai, in premiera la Bucuresti, concertul formatiei PVT (electro/rock/experimental, Australia). In deschidere, un recital al duo-ului electro german Cbk/Naked Cuddlez.

PVT (cunoscuta initial ca Pivot) s-a infiintat la Sydney, Australia, in 1999. Dupa o perioada in care si-a consolidat line-up-ul si sound-ul, trupa a lansat albumul de debut, Make me love you, in 2005. Materialul a fost foarte bine primit de critica muzicala si difuzat intesiv la posturile alternative de radio. In 2008, trupa a semnat cu celebra casa de discuri Warp din Marea Britanie, lansand discul O Soundtrack My Heart, ce le-a adus consacrarea definitiva atat in Australia, unde a fost declarat Sydney Album of the Decade de catre FBi Radio, cat si in Europa, unde au fost invitati la festivaluri importante precum Meltdown si Glastonbury. In plus, PVT au deschis concertele Arctic Monkeys, Sigur Rós si Gary Numan in turneele acestora in Australia.

In 2010, PVT lanseaza Church With No Magic, album inclus de
Rough Trade in topul celor mai bune 100 de albume ale anului trecut. Trupa se afla in prezent intr-un turneu extins (SUA si Europa) de promovare a noului material, ce va ajunge si in Club Control pe 5 mai, in cadrul ALT.CTRL FEST.


Muzica PVT este un hibrid fascinant care atrage atat fani ai curentului indie cat si amatorii de muzica electronica old-school – BBC Music
Insinuant ca un soundtrack de John Carpenter reinventat de Battles, muzica PVT se afla la intersectia dintre “complicat” si “petrecaret” - The Guardian
Cu albumul Church With No Music, trio-ul australian PVT inventeaza noi formule de exprimare pentru sound-ul synth post-rock - NME

In deschiderea concertului PVT de joi, vor sustine un recital Cbk/Naked Cuddlez – un duo electro-pop experimental, fondat la Berlin de pictorul si muzicianul Dean Rosenzweig, ex-IAMX.


Evenimentul va incepe dupa ora 21. Dupa concert, petrecerea continua cu un DJ set Cbk/Naked Cuddlez. Biletele, in valoare de 30 de lei se pot achizitiona la intrare, in seara evenimentului. Pana atunci, la Club Control (Academiei, 19) mai sunt disponibile abonamente la pretul de 50 de lei, valabile pe intreaga durata a ALT.CTRL FEST (5-7 mai).

0 comentarii: