Festivalul
Internaţional de Film NexT găzduieşte pentru cel de-al 4-lea an
consecutiv un program special de scurtmetraje dedicat copiilor cu vârste
între 4 şi 12 ani. Compus, ca şi la cele 3 ediţii anterioare, din
două etape: proiecţia filmelor şi jocurile derivate din temele sau
personajele acestora, NexT Kids se va desfăşura sâmbătă, 13 aprilie
2013, de la ora 11, la cinema Studio.
Anul
acesta selecţia de filme cuprinde 8 scurtmetraje din Franţa, Spania,
Portugalia, Rusia, Turcia, Germania şi Iran. Micuţii spectatori, dar şi
părinţii şi bunicii ce-i însoţesc, se vor bucura de cele mai diverse
stiluri şi tehnici de desen, animaţie, montaj, precum şi imagini de
arhivă, unul dintre filme fiind rezulatatul unui concurs de “Reciclare
Creativă” lansat de ARTE.
Filmele
din programul de anul acesta – Simfonia monştrilor, Viaţa unui creion
roşu, Uriaşul, Trece trenul, Ginjas, Păpuşa, Joc de umbre şi Rising Hope
– campionul – ne povestesc cu ascuţită inteligenţă, emoţie, tandreţe şi
umor despre joacă şi prieteni, despre despărţiri, desen, competiţii,
modă şi despre cei mai muzicali şi grijulii monştri de pe planetă!
Anul asta jocurile care însoţesc proiecţia de filme au fost pregătite împreună cu minunaţi prieteni ai NexT Kids.
Filmminimo, creator şi producător de filme cu şi pentru copii, au creat un mic atelier de animaţie cu omuleţi şi umbrele lor.
Sâmbătă
vor fi alături de NexT Kids şi prietenii de la Lumea lui Momo, o lume a
creativităţii, a imaginaţiei şi a bucuriei, deschisă tot anul.
Cine
a mai fost la NexT Kids ştie că aici va întâlni şi un musafir patruped,
copitat, numai bun de mângâiat, poneiul Piwi! Iar stăpânii lui de la
Poveşti cu cai vor povesti copiilor veniţi la Festival despre călărie şi
hipoterapie, despre alţi ponei şi căluţi de-ai lor.
Şi am lăsat la urmă, bineînţeles, desertul. Special Nadyne va fi prezent la eveniment cu prăjituri ca-n filme!
Iar
cei mai buni prieteni, spectatorii, sunt invitaţi să creeze ad-hoc o
expoziţie cu fotografii de vacanţă sau de călătorie, alb- negru, ale
bunicilor sau străbunicilor lor. Toţi cei care doresc să contribuie la
expoziţie sunt aşteptaţi cu fotografiile la cinema Studio, pe 13
aprilie.
Despre filmele de anul acesta:
1. Ginjas
– o producţie Portugalia 2011, regia Zepe (José Pedro Cavalheiro) şi
Humberto Santana – un episod dintr-o serie de animaţii alcătuită din 26
de episoade de câte 2 minute în care sunt explorate resursele formale
ale desenului şi cinematografiei. Personajul principal, Ginjas, un grup
de foarte neîndemanatice Păsări Mici şi o morocănoasă Pasăre Mare se
pomenesc implicate în diferite incidente şi de aici se stârneşte o joacă
cu forme şi culori, contururi şi fundaluri. Îl vom vedea pe Ginjas cel
cu nasul albastru sâcâit de o linie curbă ce-şi schimbă constant forma
şi se metamorfozează într-o succesiune de animale.
2. În
Simfonia monştrilor, o producţie Germania 2012, regia Kiana Naghshineh,
veţi face cunoştinţă cu trupa: patru monştri conduşi de o fetiţă
mititică.
3.
Jocuri cu umbre este un film din Turcia, regizat de Sinan Sertel.
Orice copil îşi doreşte să se joace. Unii dintre ei se pot juca oricum.
Alţii au nevoie de vizită acelui om care face soarele să strălucească.
Şi totul se încheie cu un fericit şi jucăuş final.
4. În
Păpuşa, o producţie din Federaţia Rusă, 2012, regia Evgenia Schlegel,
vedem aventura unei fetiţe ajunse în oraş. Tentaţii se întâlnesc la
fiecare pas. Singură, noaptea, în faţa ferestrei unui magazin de haine.
Nu trece mult timp şi iat-o înăuntru probând o frumoasă rochie, dar …
5. Uriaşul
este o co-producţie Spania – Portugalia, 2012, regia Luis da Matta
Almeida şi Julio Vanzler. Un uriaş poartă o fetiţă în inima sa. Inima sa
este ca o mare fereastră de unde fetiţa descoperă şi înţelege lumea în
care trăim. Dar într-o zi va trebui să plece. Cu un bagaj de visuri şi
speranţe va începe să creeze o lume nouă pornind de la ce a moştenit de
la tatăl ei.
6. Trece
trenul – o producţie Franţa, 2012, regia Mickaël Muraz – este un film
realizat de ARTE pentru proiectul «Reciclare Creativă», un film ritmat
pe muzica celor de la Kletzmer Goy Band.
7.
Povestea creionului roşu, un film iranian din 2012 în regia lui Ali-
Reza Chitaei e un poem vizual, nici prea abstract, nici prea complicat
pentru copii.
8. Rising
Hope, o producţie Germania 2012, în regia lui Milen Vitanov, spune
povestea unui căluţ de curse, cel mai rapid din lume, transformat brusc
într-un învins. Dar cu ajutorul unui nou prieten – un ogar de vânătoare
– îşi regăseşte speranţa.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu