Godot La Scoala: 10 Minute Plays Competition



Godot La Școală, fratele mai mic al Godot Cafe-Teatru, propune publicului și tinerilor artiști un alt fel de competiție teatrală: „10 Minute Plays Competition”, unicul concurs de spectacole bazate pe piese de 10 minute. Între 11 și 13 aprilie, începând cu orele 18:00, studenții UNATC „I. L. Caragiale” și cei ai Facultății de Arte „Geo Saizescu” vor prezenta 18 spectacole de câte 10 minute.
 
Prima ediție „10 Minute Plays Competition”, singurul concurs din țară dedicat spectacolelor de teatru bazate pe piese de 10 minute, se desfășoară între 11 și 13 aprilile, la Godot La Școală, pe Matei Voievod 79. De vineri până duminică, începând cu orele 18:00, publicul este invitat să susțină tinerii actori, într-o atmosferă prietenoasă, plină de voie bună, alături de o băutură răcoritoare sau o masă delicioasă. Intrarea este liberă.
 
În competiție participă studenți ai Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” și ai Facultății de Arte „Geo Saizescu” din București, care vor prezenta nu mai puțin de 18 spectacole de câte 10 minute, în trei zile. Vor fi acordate premii în valoare totală de 1000 €, pentru cea mai bună actriță, cel mai bun actor și cel mai bun spectacol. Juriul este format din conferențiar universitar Nicolae Mandea, regizorul Hannah Wolf și actorii Diana Mihăiță, George Remeș și Maria Gârbovan. Festivitatea de premiere va avea loc duminică 13 aprilie, la ora 21:00.
 
PROGRAMUL CONCURSULUI
 
VINERI 11 aprilie, ora 18:00
 
„SURPRIZA” de Henry Mark Levine. Cu: Alex Voicu, Silvana Mihai și Cristina Juncu. Regie colectivă
 
„MISTER ȘI/SAU ȘTIINȚĂ” de Pete Malicki. Cu: Cristina Purici și Ștefan-Iulian Fieraru. Regie colectivă
 
„SPECIALITATEA ZILEI” de Greg Vovos. Cu: Anamaria Iordache, Florian Bala și Carmen Sascău. Regia: Alina Filiche
 
„BINECUNOSCUTELE CHINURI ALE IUBIRII” de Teodor Maziliu. Cu: Alexandru Coțofrec, Vlad Arteni și Luiza Tatiana. Regia: Alexandru Coțofrec
 
„BORDERLINE” de L.B. Hamilton. Cu: Andrei Radu și Victor Țăpeanu. Regie colectivă
 
„THE WEDDING STORY” de Julianne Homokay. Cu: Horea Muntean, Nicoleta Dan și Luiza Purdescu. Regie colectivă
 
SÂMBĂTĂ 12 aprilie, ora 18:00
 
„FAVORS” de Julianne Homokay. Cu: Magda Harabagiu-Dimitrescu și Dana Rusu. Regie colectivă
 
„PROLOG” de Mihai Ignat. Cu Alice Cora Mihalache și Alexandru Buescu. Regie colectivă
 
„JURNALUL LUI ADAM ȘI AL EVEI” dramatizare după Mark Twain. Cu: Alexandra Stroe și Andrei Iliescu. Regie colectivă
 
„DRPCIV” de Nick Zagone. Cu: Carmen Sascău, Adrian Lepădatu și Anamaria Iordache. Regie colectivă
 
„MR. CUPIDON” de Walter Wykes. Cu: Laur Drăgan, Flavius Călin și Theodora Sandu. Regie colectivă
 
„DeSIGUR” de David Ives. Cu: Cristina Juncu și Alex Voicu. Regie colectivă
 
DUMINICĂ 13 aprilie, ora 18:00
 
„DE CE TRECE O GĂINĂ STRADA” de Jennye James. Cu: Andrada Fuscaș și Cristian Bota. Regie colectivă
 
„COPACUL” de Anca Ștefan. Cu: Grațiela Bădescu și Tavi Costin. Regie colectivă
 
„THE WAY OF ALL FISH” de Elaine May. Cu: Andrea Maria Șovan și Cristiana Ioniță. Regie colectivă
 
„THE WEED DREAMS” de Eric Kaiser. Cu: Anamaria Iordache, Carmen Sascău și Adrian Lepădatu. Regia: Alina Filiche
 
„VASAL...VASCULARIZAȚIE” dupa Sam Post. Cu: Alin Stan și Ioana Chițu. Regie colectivă
 
Ora 21:00 : FESTIVITATEA DE PREMIERE

Godot La Școală
Str. Matei Voievod nr.79
lascoala.godotcafeteatru.ro

0 comentarii: