Vineri, 24 iunie, Festivalul Filmului Evreiesc Bucureşti (20-26 iunie) rezervă publicului bucureştean întâlnirea cu filmul laureat la César anul acesta, Gainsbourg: vie héroique (Cinema Studio, ora 20) precum şi alte pelicule proiectate în premieră în România: Romeo & Juliet in Yiddish, la Cinema Studio, de la ora 18, Ida's Dance Club, de la ora 22, la Green Hours, sau Song of The Lodz Ghetto, la Muzeul Ţăranului Român, de la ora 22.30. De asemenea, cei ce vor să revadă filmul Galei de deschidere, The Last Survivor, au ocazia să o facă de la ora 12, la Cinema Studio.
Amintind de momente inedite din La Vie en Rose şi Amélie, filmul Gainsbourg (vie héroique) al renumitului artist de benzi desenate Joann Sfar este o reprezentare originală a vieţii celebrului Serge Gainsbourg, pe numele său adevărat Lucien Ginsburg, cântăret şi compozitor de origine mozaică, născut din părinţi ruşi-evrei. Îl vedem pe Serge în copilărie la Paris în timpul dominaţiei naziste, la începuturile carierei de muzician de jazz, iar mai apoi ca superstar al muzicii pop. Mereu cu ţigara în colţul gurii, anturat de femei frumoase (Juliette Greco, Brigitte Bardot si Jane Birkin), de care l-au legat multiple aventuri amoroase, Gainsbourg rămâne una dintre personalităţile excentrice ale lumii artistice pariziene din a doua jumătate a secolului trecut. Spiritualitatea şi abordarea suprarealistă a filmului, dar şi coloana sonoră care include multe dintre binecunoscutele cântece ale artistului, fac din acest film o călătorie în timp de neratat.
„Unii artişti îşi aleg mentorii din acelaşi domeniu în care îşi desfăşoară activitatea. Nu e cazul meu. Mentorul meu a fost dintotdeanua Gainsbourg. Şi pentru a nu-l jigni, n-am devenit cântăreţ, ci autor de benzi desenate. Am plecat de la Nisa şi am ajuns la Paris cu un singur scop: să-l întâlnesc pe el. M-am gândit că din moment ce eu îl ador şi el mă va adora pe mine. La o lună după ce m-am mutat la Paris, Gainsbourg a murit. Filmul meu este foarte fidel vieţii lui, fără să fie o biografie. Este o naraţiune realistă în care Paris-ul devine un adevărat personaj”, spune scenaristul şi regizorul filmului, Joann Sfar, laureat cu premiul César pentru debut, anul acesta. Interpretul lui Gainsbourg, actorul Eric Elmosnino, a câştigat pentru acest rol un César şi premiul pentru cel mai bun actor la Tribeca Film Festival 2010.
Programul proiecţiilor de vineri, 24 iunie, la Festivalul Filmului Evreiesc Bucureşti este următorul:
Cinema STUDIO
12:00 – reluare THE LAST SURVIVOR
14:00 - LOVE DURING WARTIME (92')
16:00 - SIXTY AND THE CITY (70')guest: Nili Tal, regizor (Skype)
18:00 - ROMEO & JULIET IN YIDDISH (89')
20:00 - GAINSBOURG, VIE HEROIQUE (130')
16:00 - SIXTY AND THE CITY (70')guest: Nili Tal, regizor (Skype)
18:00 - ROMEO & JULIET IN YIDDISH (89')
20:00 - GAINSBOURG, VIE HEROIQUE (130')
22:00 - IDA'S DANCE CLUB (59')Green Hours
22:30 - SONG OF THE LODZ GHETTO (122')
Muzeul Taranului RomanMai multe detalii despre filmele din festival sunt disponibile la www.bjff.ro. Accesul la proiecţii este liber, în limita locurilor disponibile.
Numeroase filme, dintre care 29 în premieră în România, producţii laureate la Cannes, César, Oscar şi Sundance, vor fi proiectate, în perioada 20-26 iunie, în cadrul primei ediţii a Festivalului Filmului Evreiesc Bucureşti (Bucharest Jewish Film Festival – BJFF), la Cinema Studio, Cinema Scala, Terasa Green Hours şi Muzeul Ţăranului Român. Evenimentul are ca scop informarea publicului român privind tradiţiile şi cultura evreiască, precum şi educarea tinerilor în sensul toleranţei interetnice şi religioase.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu