Șapte filme vor concura în acest an pentru trofeul Bucureşti IFF. Toate titlurile sunt prezentate în premieră absolută în România, în proiecţii full HD sau 35mm, iar două dintre ele reprezintă debuturi în lungmetraj. Directorul artistic al festivalului, Andrei Creţulescu, a definitivat miercuri, 27 martie, lista de filme din competiţie – din eclectica selecţie nu lipsesc, ca de obicei, provocări, șocuri și revelații.
Blancanieves / Albă ca Zăpada este o reinterpretare a basmului clasic, cu acțiunea plasată în lumea toreadorilor din Sevilla anilor '20. Filmat în alb/negru și fără dialoguri, filmul lui Pablo Berger continuă cumva experimentul „The Artist”, dar alege să omagieze cinema-ul european de început de secol XX, cu accent pe expresionismul german. Prezentat în mai toate festivalurile de film ale anului trecut, Blancanieves a câștigat 9 premii Goya și a fost propunerea Spaniei la Oscar-ul de film străin.
Compliance/ Supunere reprezintă tot ce are mai provocator cinema-ul actual – filmul lui Craig Zobel, reprezentant de marcă al noului val de regizori americani independenți, este, fără doar și poate, filmul șoc al acestei ediții a festivalului și e bazat pe fapte pe cât de incredibile, pe atât de reale: ca urmare a unui apel telefonic, șefa unui fast food începe să interogheze o angajată, consecințele demersului ei fiind de-a dreptul siderante. Compliance a fost lansat la Sundance și a avut premiera europeană la Locarno.
Epilogue / Epilog, al israelianului Amir Manor, a fost descris de critică drept „un Amour mai puțin disperat”. Pornind oarecum de la aceeași întrebare ca Haneke – ce se întâmplă la bătrânețe cu cuplurile de o viață? –, Manor își invită protagoniștii într-o călătorie prin Tel Aviv, călătorie menită a sublinia diferențele ireconciliabile între generații dar și a reîntări o relație care, poate, a obosit. Filmul a făcut turul festivalurilor europene de profil, totul culminând la Salonic, unde a primit nu mai puțin de 5 trofee.
Love Building, mult-așteptatul debut în regie al unuia dintre cei mai prolifici regizori de scurtmetraje din România, Iulia Rugină, este un proiect 100% independent în care 14 cupluri tinere au la dispoziție șapte zile pentru a-și repara poveștile de dragoste. Cei trei protagoniști ai filmului – totodată și producători – sunt Dorian Boguță, Dragoș Bucur și Alexandru Papadopol, acesta din urmă, aflat la primul său rol principal în cinema de la Occident (2002) încoace.
Sightseers
/ Excursioniștii,
al britanicului Ben Wheatley („responsabil” pentru una dintre cele mai șocante producții
din 2011, Kill List), e genul de film
la care râzi ca să-ți ascunzi tremuratul – un cuplu banal
se transformă într-un Bonnie și Clyde de mâna a doua, în timp ce vacanța lor
prin Anglia rurală se îmbibă de sânge. Adorat la Sitges, filmul a câștigat
premiul pentru „Cea mai bună actriță” (Alice Lowe) și cel pentru „Cel mai bun
scenariu” (scris de Lowe împrenă cu co-protagonistul Steve Oram).
Cea de-a 9-a ediție a Festivalului Internațional de Film București, cel mai vechi festival competitiv
din Capitală destinat exclusiv filmului de lung-metraj, va avea loc în perioada
15-21 aprilie 2013, la Cinema Studio, NCRR
- Studioul Horia Bernea și sala
Elvira Popescu.
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Festivalul Internațional de
Film București este organizat de Fundația Culturala CHARTA cu sprijinul Centrului
National al Cinematografiei (CNC)
Transportator oficial al
festivalului: Air France
Clubul festivalului: Control
Parteneri oficiali: MOXA
Boutique, Bristot, DHL, Beautik
Mașina oficială a Festivalului este oferită de
Autoklass – Centru autorizat de vânzări și service Mercedes-Benz
Parteneri tradiționali: Uniunea
Cineaștilor din România, Noul Cinematograf al Regizorului Roman, Muzeul
Țăranului Român, Asociația Culturală Macondo, Independența Film, Institut
Francais de Bucarest, British Council, American Cultural Center și Radio
Guerrilla.
Parteneri principali media: Money
TV și Money.ro
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu