Prima editie Cinepolitica – Festivalul International al Filmului Politic, unicul eveniment de gen din Romania, este precedata de o avanpremiera de patru zile (11-14 iunie) la Studioul Horia Bernea din cadrul Muzeul National al Taranului Roman (MTR). In cadrul acestei Avanpremiere la Cinepolitica, cinefilii bucuresteni se pot delecta cu patru programe speciale, axate pe cateva teme politice de larg interes.
Astfel, aseara, incepand cu ora 19:00, au avut loc proiectiile din cadrul Programului special Costa-Gavras, filmul Z (1969), laureat cu Oscarul de film strain, fiind urmat, de la ora 21:30, de Stare de asediu (1972), film nominalizat la Globul de Aur pentru Cel mai bun film strain.
Astazi, marti 12 iunie, Avanpremiera Cinepolitica continua cu Programul special „Omul politic”, care va incepe de la ora 19:00 cu debutul regizoral al actorului britanic Ralph Fiennes, Coriolanus, o interpretare in cheie moderna a piesei shakespeariene omonime lansata in premiera mondiala in cadrul Berlinalei 2011. Dupa proiectie, de la ora 21:30, programul va continua cu cel mai premiat film al italianului Paolo Sorrentino, Il Divo, laureat cu premiul Juriului la Cannes 2008 si cu premiul de interpretate masculina (Tony Servillo, intr-un veritabil tur de forta) in cadrul Premiilor Academiei Europene de Film 2008.
Maine, miercuri 13 iunie, Avanpremiera Cinepolitica va ofera o prima surpriza de proportii: de la ora 17:00, va avea loc evenimentul Remember: 13-15 iunie 1990, in cadrul caruia se va difuza filmul-document Piata Universitatii – Romania, in regia lui Sorin Iliesiu, Vivi Dragan Vasile si Stere Gulea, un documentar de exceptie despre mitingul studentesc din iunie 1990 si represiunea brutala pusa la cale de guvern cu ajutorul minerilor din Valea Jiului. Evenimentul va avea loc in prezenta realizatorilor; intrarea este libera. Proiectia va continua cu filmele din Programul special „Politia secreta”: la ora 19:00, in premiera romaneasca, se vor difuza o serie de filmulete oficiale de instructaj ale politiei secrete cehesti. Aflate la limita tragi-comediei si marcate de un umor absurd, filmele vor fi urmate de o productie similara, apartinand, insa, vecinilor maghiari, Viata unui agent (Gabor Zsigmond Papp, 2004), alcatuita in exclusivitate din materiale din arhiva si care ofera o lectie memorabila despre mecanismele puterii totalitare care a supravietuit vreme de decenii in ciuda paranoiei si a razboiului dus impotriva propriilor sai cetateni. Odata cu lasarea intunericului, de la ora 21:30, se va difuza lungmetrajul laureat cu Oscar Vietile altora (2006), o splendida dovada semi-fictionala a eficientei mecanismelor de control exercitate de Politia secreta in anii comunismului.
Avanpremiera Cinepolitica este organizata cu sprijinul Staropramen, berea pragheza numarul 1 in lume. Va asteptam la un film bun si o bere rece!
.............................. .............................. .............................. ........
Festival organizat sub patronajul Universitatii Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale” (UNATC), Universitatii Nationale de Arte (UNArte), Universitatii Bucuresti, Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative (SNSPA), cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei si al Uniunii Cineastilor din Romania.
Parteneri media: TVR, Cinemagia, 24 Fun, Radio Guerilla, Evenimentul Zilei, RTV-Net, Kamikaze, Port.ro, Liternet, CinemaRx, Cinefan, Filmreporter, MyMagicStar, Romania Pozitiva, Urban Things, Cultcubeu.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu