Noua ediție a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti (BIEFF) a luat sfârșit duminică, 25 noiembrie, la Cinema Scala, unde a avut loc ceremonia de premiere. Juriul BIEFF 2012, format din profesionişti de prestigiu din domeniul cinema-ului contemporan - Christophe Leparc (Quinzaine des Réalisateurs Cannes), Jonathan Pouthier (Centre Pompidou Paris), François Bonenfant (Le Fresnoy), Laurențiu Damian (Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică București), Anna Abrahams (EYE Film Institute Netherlands), Brigitta Burger-Utzer (SixpackFilm Austria) - a decis:
Marele Premiu al Juriului, oferit de Universitatea Națională de Arte București, a plecat în Germania, către filmul METEOR, regizat de Matthias Müller și Christoph Girardet. METEOR este un coming-of-age simbolic realizat din fragmente din filme clasice, in care eroul generic al băiatului este decupat la propriu din pelicule alb-negru precum Les quatre cents coups, Le ballon rouge sau Zéro de conduite, în vreme ce imaginile spațiului cosmic provin din SF-uri vintage. O demonstrație de creativitate în reîntrebuințarea materialului de arhiva, „filmul explorează teritoriul imaginar al copilăriei, acompaniind un baiețel în trecerea lui prin stadiile de dezvoltare către individualizare și autonomie”, spun cei doi autori. Juriul BIEFF și-a motivat astfel alegerea: „Cei doi regizori prezinta înca o bijuterie cinematografica realizată din found footage, ce transpune forţa expresivă a materialului de arhivă într-un limbaj cinematografic profund poetic. Cerul întunecat devine un ecran pe care se proiectează visele şi imaginatia câtorva baieti aflați la pragul dintre copilărie și adolescență, imagini simbolizând așteptările lor, aflate între spaimă şi dorinţa de libertate. Într-o atmosferă melancolică, pornim într-o călătorie magică spre lună, în care senzațiile vizuale întrerup pentru o vreme sentimentul de profundă singurătate."
Premiul pentru imagine, oferit de Kodak Cinelabs Romania, a fost acordat filmului portughez THE WAVES, în regia lui Miguel Fonseca. „Cu un fel de melancolie care se regăseşte în acordurile tulburătoare ale fado-ului, THE WAVES e un film contemplativ, aproape ezoteric, ce leagă omul şi natura, viaţa şi moartea, ca două faţete ale aceleiaşi realităţi.” (Formatcourt) Folosind o naraţiune eliptică, povestea urmareste două surori prinse într-o stranie relaţie de dependenţă reciprocă si se desfăşoară în decorul dramatic şi impresionant filmat al coastei portugheze - un „paradis pierdut", devenit şi mai fermecător datorită senzaţiei de fragilitate şi absenţă pe care o emană. Juriul BIEFF și-a motivat astfel alegerea: „Ciclul vieţii şi al morţii apare pe ecran în imagini superbe ale mării şi ale peisajului marin. Valuri atemporale se rostogolesc pe plajă, parte a ciclului naturii. Ritmul lor influențează atmosfera filmului şi subtila reprezentare a relaţiei dintre două surori.”
Menţiunea specială a juriului a revenit unor regizoare din România, Paula Oneţ şi Manuela Borza, pentru filmul CONNECTION LOST. La graniţa dintre documentar și ficţiune, CONNECTION LOST înregistrează conversațiile de pe Skype dintre cele două autoare aflate la studii în străinătate și rudele rămase acasă, realizând astfel un interesant studiu despre legăturile de familie, despre (non)comunicare și prejudecăți. Juriul BIEFF și-a motivat astfel alegerea: „Un concept inteligent - în cazul de faţă două studente din cadrul unui program de schimburi culturale, care le spun rudelor din România că doresc să rămână în Turcia - poate genera un film profund şi în acelaşi timp plin de umor. Conversaţii spontane şi absurde ne dezvăluie că legăturile de familie nu sunt de ajuns pentru a traversa prăpastia dintre generaţii. În cazul celor vârstnici, ies la iveală neîncrederea în culturile necunoscute, și dorinţa de a proteja tinerele vlăstare ale familiei. Pe de altă parte, tânăra generaţie e în căutarea unor noi aventuri - în studii, în viaţă şi în modul de a face cinema. Un film realizat cu mijloace simple, dar cu un puternic impact.”
Ceremonia de premiere a fost urmată de proiecția noului film al lui Peter Greenaway - GOLTZIUS AND THE PELICAN COMPANY. Preşedinte Onorific al festivalului și invitat special al galei de închidere, Maestrul Greenaway şi-a prezentat cel mai recent film, care a fost proiectat în premieră în România, la numai câteva zile după premiera internaţională în cadrul Festivalului de Film de la Roma.
În cadrul celei de-a treia ediții BIEFF publicul s-a bucurat de 40 de filme din competiția internațională, precum si de proiecții realizate în cadrul unor parteneriate unice în România, cu festivaluri de film și instituții de referință din sfera cinema-ului experimental și a artelor vizuale, dintre care amintim: Quinzaine des Réalisateurs - secțiune paralelă a Festivalului de la Cannes; IDFA Amsterdam - cel mai important festival european de film documentar; Centre Pompidou - Muzeul Național de Artă Modernă din Paris; Festivalul Internațional de Scurt Metraj Oberhausen; Studioul Național de Artă Contemporană Le Fresnoy și altele.
Pentru o retrospectivă completă asupra evenimentelor BIEFF 2012, vă invităm să vizitați galeriile foto ale festivalului, pe Website-ul nostru: www.bieff.ro și pe pagina noastră de Facebook. Aici puteți viziona și making of-ul festivalului: www.youtube.com/watch?v=
Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF este organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine şi susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică, Universitatea Naţională de Arte, Le Fresnoy Studio National des Arts Contemporains, MNAC Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Ambasada Regatului Țărilor de Jos, Romania Film, Fundaţia Konrad Adenauer, Forumul Cultural Austriac, Goethe Institut, UNIFRANCE, Institutul Francez, Ambasada Republicii Koreea, 360 Revolution, Jameson, JTI, Samsung, Kodak, Noumax, Abis Studio, Dacia, ALLTUR, Libraria Bastilia, Gens du Bien, Stage Expert, Lente, Hotel Moxa, La Mama, UPS, Today Advertising, Carter Films, Tipografia Everest, Kraftmark, Scala Pub.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu