Preţul biletului de intrare – atât pentru micii spectatori, cât şi pentru
părinţii lor – este de 5 lei.
TOM SAWYER este o coproducţie
Germania-România, lansată la noi anul acesta, un film de aventuri şi deopotrivă
un film pentru întreaga familie. Regizat de Hermine
Huntgeburth şi cu Louis Hofmann (Tom Sawyer), Leon Seidel (Huckleberry Finn),
Heike Makatsch (Mătuşa Polly), Benno Fürmann (Joe Indianul) şi Joachim Król
(Muff Potter), lungmetrajul aduce o notă de modernitate poveştii clasice,
păstrându-i în acelaşi timp atmosfera şi parfumul original.
Programul spectacolelor:
Sâmbătă, 3 noiembrie, şi duminică, 4 noiembrie, de la
orele 11:00 şi 13:00;
Sâmbătă, 10 noiembrie, şi duminică, 11 noiembrie, de
la orele 11:00 şi 13:00;
Sâmbătă, 17 noiembrie, şi duminică, 18 noiembrie, de
la ora 12:00;
Sâmbătă, 24
noiembrie, şi duminică, 25 noiembrie, de la ora 12:00.
Producţia TOM SAWYER a fost
filmată aproape în totalitate în România. Producătorul Boris Schönfelder n-a
fost iniţial convins că se poate încadra în bugetul filmului până în momentul
în care a văzut decorurile deja existente, ale producţiei americane COLD
MOUNTAIN, care se află nu departe de Bucureşti. Realizatorii au transformat
această locaţie în oraşul St. Petersburg. Aici se află şi casa Mătuşii Polly,
care are cel mai faimos gard din istoria literaturii.
Producătorul Boris Schönfelder declară: „Ideea pentru TOM SAWYER a apărut după ce am văzut HANDS OF
MISSISSIPPI. Primul gând a fost: «Iată, un film cu un suflet minunat, care te
face să te simţi de parcă ai fi în afara timpului». Am vrut să fac un film
pentru copii şi tineri adulţi, care în mod normal n-ar satisface pe deplin
gusturile copiilor, sau care nu mai face deloc parte din vremurile în care
trăim. Am vrut să fac un lungmetraj care reprezintă mai mult decât un simplu
film pentru copii şi care are mai multe de oferit, de la bun început. Pe lângă
aventură şi dorinţa de libertate şi de a-ţi crea propriul univers, producţia pe
care mi-o doream trebuia să aibă şi nişte conflicte reale, serioase.”
Regizoarea Hermine Huntgeburth observă: „TOM SAWYER spune o poveste despre bucurie, dragoste, prietenie,
aventură, libertate, curaj, dar şi despre frică. Ideea filmului are de-a face
cu dorinţa de a pleca uneori şi de a trăi experienţe pe cont propriu, sau cu
felul în care te simţi când eşti un intrus. Asociezi povestea lui Tom Sawyer cu
atitudinea copiilor faţă de viaţă şi cu atitudinea faţă de libertate în
general, departe de restricţiile societăţii. E o poveste care nu este plasată
într-o anumită perioadă de timp în SUA, e mai degrabă în afara timpului şi ar
putea fi din orice altă parte a lumii. Este o poveste care îi bucură pe copii şi
adulţi, deopotrivă.”
Filmul poate fi vizionat la Cinemateca Union (Sala Paul Călinescu) a Cinematecii Române (Str. Ion Câmpineanu nr. 21) în
fiecare zi de sâmbătă şi duminică a lunii noiembrie
Vă aşteptăm!
Parteneri media
ai Arhivei Naţionale de Filme – Cinemateca Română: Observator
cultural, Tabu, Cinemagia, CinemaRx, Urban Things – Chestii Urbane.
Pentru mai multe informaţii:
cinematecaromana@gmail.com
www.facebook.com/cinemateca.romana
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu