Miercuri, 30 ianuarie
2013, ora 19.00, Sala Auditorium a Institutului Cervantes din Bucureşti
găzduieşte
un recital de chitară spaniolă susţinut de Maxim Belciug.
Intitulat FOLÍA DE ESPAÑA, concertul propune o incursiune în etosul muzical
iberic, de la acordurile renascentiste ale lui Luis de Milán până la
sonorităţile moderne semnate de Joaquín Rodrigo, trecând prin epoca
de aur a chitarei, deschisă de Fernando Sor şi împlinită de
Francisco Tárrega.
Concertul de miercuri, 30 ianuarie,
reprezintă evenimentul de debut al stagiunii extraordinare VIVA LA
GUITARRA care îşi propune, timp de 6 luni, să ofere publicului român
noi prilejuri de întâlnire cu acest instrument atât de îndrăgit şi
sută la sută spaniol, făcut, aşa cum scria Nicolás María
López într-un eseu publicat în 1901, după chipul şi asemănarea sufletului
popular.
Stagiunea VIVA LA GUITARRA are loc în
perioada ianuarie - iunie 2013 şi este organizată de Asociaţia
Culturală Kitarodia în parteneriat cu Institutul Cervantes, cu sprijinul
fabricii de instrumente HORA SA din Reghin. Concertele au loc în ultima zi de
miercuri a fiecărei luni, în sala Auditorium a Institutului Cervantes din
Bucureşti (Bd. Regina Elisabeta 38).
Intrarea este
liberă.
.............................. .............................. .............................. .
Maxim Belciug este, aşa cum aprecia Virgil Oprina într-o recenzie,
“un nume cunoscut în lumea specială a chitarei autohtone. Neobosit,
implicat în multe proiecte fie ca solist, fie alături de alţi
artişti – instrumentişti sau cântăreţi – dintre
care mulţi îi datorează afirmarea, domnia-sa a reuşit cu discreţie
să-şi clădeasca de-a lungul anilor o solidă reputaţie
de promotor al unui tip de act artistic bazat pe sinceritate şi altruism.
Îndrăgostit nu doar de chitară, ci mai ales de frumuseţea
muzicii ce poate fi împărtăşită cu acest instrument”,
Maxim Belciug caută mereu acel repertoriu „care nu face apel la
chitaristica eclatantă ce eşuează nu de puţine ori într-o
sterilă gimnastică a extremelor, reuşind un lucru destul de rar
întâlnit. Şi anume asumarea cu naturaleţe a adevăratei
condiţii de muzician. Adică a acelui om care, copleşit de
dragostea pentru muzica şi instrumentul căruia s-a dedicat, are ca
unic scop a actului său artistic aducerea către public a
sentimentelor pe care le-a încercat la contactul cu o anumită piesă
muzicală. Ascultându-l, ai
senzaţia că e un om care îţi vorbeşte despre lucruri pe
care le-ai trăit şi tu cândva, dar le-ai uitat.”
Informaţii suplimentare: www.kitarodia.ro,
http://bucarest.cervantes.es
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu