Selectat în cadrul Bienalei Internaționale de Artă Contemporană de la Moscova, proiectul curatorial „Colorând griul” realizat de Cosmin Năsui a ajuns şi în librării, sub forma unui inedit album de artă apărut la Editura Vellant.
„Colorând griul/Colouring the grey” cuprinde în 240 de pagini bogat ilustrate lucrările a şapte artişti vizuali români care şi-au lăsat amprenta asupra evoluţiei artei contemporane din România ultimilor cinci ani. Volumul – apărut în format bilingv RO/EN – conţine conceptul proiectului curatorial şi şapte studii dedicate operelor artiştilor, alături de o selecţie a corespondenţei dedicate alcătuirii proiectului şi de o secţiune de scurte biografii. Cartea oferă o generoasă inventariere a operelor celor şapte artişti români, fiind ilustrată cu peste 350 de reproduceri color. Cei interesaţi de tendinţele artei româneşti contemporane, dar şi de bucătăria internă a unui proiect curatorial artistic vor găsi în albumul apărut la Vellant un rezervor de inspiraţie şi informaţii practice despre pregătirile din spatele unui astfel de proiect.
„Colorând griul/Colouring the grey” este rezultatul a cinci ani de căutare, documentare, monitorizare şi promovare a celui de-al doilea val de artişti contemporani emergenţi din România, aşa cum îi numeşte curatorul proiectului, Cosmin Năsui, în prezentarea volumului. Pornind de la succesul şcolii realiste a griurilor din Europa de Est, proiectul îşi propune să inventarieze, să comenteze şi să pună în context opera a şapte artişti contemporani români care au abordat griul în lucrările lor: Ana Maria Micu, Dragoş Burlacu, Francisc Chiuariu, Cătălin Petrişor, Bogdan Raţă, Aurel Tar, Bela Zoltan. Griul poate fi considerat o caracteristică a artei contemporane româneşti, precum şi o culoare de tranziţie de la comunism la capitalism, o stare de spirit dominată de confuzie, un simbol al întregii societăţi, în căutarea identităţii.
Proiectul Colorând griul – Al doilea val de artişti contemporani emergenţi români („Colouring the Grey. Second wave of Romanian contemporary emerging artists”) a fost selectat în cadrul secţiunii Special Programs a celei de-a patra ediţii a Bienalei Internaţionale de Artă Contemporană de la Moscova (22.09-30.10.2011), de către curatorul Peter Weibel şi comisarul Joseph Backstein.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu