O luna in Thailanda in competitia Festivalului Premiers Plans
Andrei Mateiu,
Cinema,
Ioana Anastasia Anton,
Ionut Grama,
O luna in Thailanda,
Paul Negoescu,
Sinziana Nicola,
Tudor Aaron Istodor
“O lună în Thailanda” a fost selecționat în competiția oficială a festivalului de film european pentru debut - Premiers Plans de la Angers. Filmele din competiția de lungmetraj vor fi prezentate în perioada 19 – 25 ianuarie 2013. Debutul lui Paul Negoescu concurează cu alte 7 lungmetraje europene, din Germania, Austria, Grecia, Italia, Serbia și Muntenegru și Suedia.
În 2012, la Premiers Plans, Marele Premiu pentru Lungmetraj European a fost obținut de ”Oslo, 31 August”, debutul de succes al regizorului Joachim Trier. Tot anul trecut, două scurtmetraje românești au fost recunoscute cu premii la Angers – ”Bora, Bora”, debutul lui Bogdan Mirică, a obținut Marele Premiu pentru Scurtmetraj European, iar ”Apele tac” al regizoarei Anca Miruna Lăzărescu a obținut Premiul Publicului.
“O lună în Thailanda” spune povestea lui Radu (Andrei Mateiu) care, în noaptea Anului Nou, descoperă că nu e mulțumit de viața lui sentimentală și decide să se despartă de prietena sa, Adina (Ioana Anastasia Anton). Pornește într-o călătorie prin cluburile și petrecerile bucureștene în căutarea fostei iubite (Sînziana Nicola). Dar este oare ea femeia de care Radu are nevoie cu adevărat?
Din distribuţie mai fac parte actorii: Tudor Aaron Istodor, Raluca Aprodu, Victoria Răileanu, Ionuț Grama, Sabina Posea, Bogdan Cotleț, Ștefan Munteanu, Simona Ghiță.
Paul Negoescu a mai participat anul acesta, cu debutul său în lungmetraj - "O lună în Thailanda" – la Festivalul Internațional de Film de la Veneția, în secțiunea “Settimana della Critica”; Festivalul Internațional de Film Francofon de la Namur, în competiția “Emile Cantillon”; la Festivalul de Film de la Zurich în competiția oficială; la Festivalul Noului Cinema de la Montreal, în selecția internațională; în competiția oficială a Festivalului de film de la Cottbus dar și în selecția internațională a Festivalului Internațional de Film de la Salonic.
Filmul "O lună în Thailanda", o producţie Hi Film, în co-producție cu Abis Studio, este realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei și cu participarea HBO România.
"O lună în Thailanda" a fost dezvoltat în cadrul CineLink la Festivalul de Film de la Sarajevo și în cadrul atelierului Premiers Plans coordonat de actrița Jeanne Moreau, iar scenariul filmului a fost finalist al concursului HBO.
Trailerul filmului poate fi vizualizat aici: www.olunainthailanda.ro
Distribuit de Parada Film.
Văzut de Radio Guerrilla
Susținut de Cinemagia, PORT.ro
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu