Nas, in premiera in Romania la B'Estfest Summer Camp 2013

Nas, renumitul rapper de origine americana, se alatura numelor anuntate deja pentru B’ESTFEST Summer Camp! Editia din 2013 a festivalului va avea loc vara aceasta in perioada 5-7 iulie, in B’ESTFEST Park – Bucuresti, Tunari, si va avea pe afis nume precum Chase & Status Live, Enter Shikari, Nneka, Tiamat, Noisia, Soilwork, Joker sau Friction.
Nominalizat anul acesta la patru premii Grammy (printre care Best Rap Performance, Best Rap song si Best Rap Album), Nas este la acest moment unul dintre cei mai cunoscuti artisti hip-hop din lume. De-a lungul carierei, artistul a lansat 10 albume de studio premiate cu discul de aur si de platina, precum si numeroase compilatii, proiecte speciale si 26 de single-uri, inregistrand vanzari de peste 13 milioane de unitati doar in Statele Unite.  Nas este considerat unul dintre artistii de top ai genului hip-hop, MTV clasandu-l pe locul 5 in lista celor mai buni MC din toate timpurile, iar revista The Source (una dintre cele mai reprezentative publicatii de specialitate) l-a clasat pe locul 2 in topul celor mai buni textieri din istorie.
Illmatic, albumul de debut lansat in 1994, a primit numeroase aprecieri din partea criticilor, fiind considerat si pana astazi un adevarat clasic, unul dintre cele mai bune albume hip hop lansate pana in prezent. Urmatorul album, It Was Written, a aparut doi ani mai tarziu si a debutat pe locul 1 in Billboard, pastrandu-si pozitia timp de 4 saptamani consecutive. Vanzarile albumului i-au adus lui Nas doua discuri de platina in doar doua luni de la lansare, precum si recunoasterea la nivel international. Intre anii 1996 si 2005, Nas a fost implicat intr-un conflict foarte mediatizat cu rapper-ul Jay-Z, impacarea acestora aducand cu sine si semnarea lui Nas la casa de discuri Def Jam, label al carui presedinte era la vremea respectiva Jay-Z, precum si doua colaborari surpriza, pe albumele ambilor artisti.
In anul 2010, Nas a lansat Distant Relatives, un album in colaborare cu Damian Marley, fiul celebrului Bob Marley, toate profiturile realizate in urma vanzarii materialului fiind donate organizatiilor de caritate din Africa. Cel mai recent material discografic al lui Nas, din luna iulie a anului trecut, se numeste Life is Good si a fost inspirat din viata personala a artistului de dupa divortul de Kelis. Albumul include si o colaborare cu Amy Winehouse, piesa “Cherry Wine”. Cei doi artisti au fost legati de o puternica prietenie, Amy Winehouse dedicandu-i rapper-ului piesa “Me And Mr. Jones” de pe albumul Back to Black. “Like Smoke”, cealalta colaborare a celor doi, a aparut pe albumul Amy Winehouse Lioness: Hidden Treasures, lansat dupa moartea artistei, in 2011.
Dupa show-uri sustinute la festivaluri internationale precum Open Air St. Gallen (Elvetia),  Heineken Open’er (Polonia), Rock The Bells (Statele Unite) sau Coachella (Statele Unite), anul acesta Nas va ajunge in premiera si la Bucuresti, pe 6 iulie, in cadrul B’ESTFEST Summer Camp 2013! Pentru vara acesta, Nas si-a mai anuntat participarea la festivalurile Glastonbury si Wireless din UK.
B’ESTFEST Summer Camp 2013 va avea loc vara aceasta, in weekendul 5-7 iulie, abonamentele valabile pe intreaga durata a celor trei zile de festival (150 RON), biletele pentru o singura zi (70 RON) si voucherele de camping (20 RON) se gasesc in pre-sale (pana pe data de 30 iunie), atat online pe www.MyTicket.ro, cat si in reteaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, Sala Palatului si libraria Mihai Eminescu.
Fanii B’ESTFEST au sansa de a rememora cele mai frumoase clipe ale editiei 2012 in documentarul disponibil pe canalul de Youtube: BestfestTV.
Detalii suplimentare despre B’ESTFEST Summer Camp sunt disponibile pe www.bestfest.ro si www.facebook.com/Bestfest.Romania.

0 comentarii: