Prima
ediție a On Air Music Awards, gală premium ce își propune să onoreze excelența în
industria muzicală din România, va avea loc în data de 15 aprilie, la Teatrul
Național din București.
Organizatorii,
compania Star Management, și-au
propus să creeze mai mult decât o festivitate de premiere cu participare
exclusivistă, și anume să producă un adevărat spectacol, la standarde
internaționale. Ca atare, trupe și
artiști de top vor fi invitați pe scenă pentru a cânta live în cadrul
ceremoniei.
La scurt timp după încheierea unui turneu de promovare de
15 concerte, principalii promotori ai rock-ului alternativ în România, membrii
trupei Vița de Vie vor urca pe scena
On Air Music Awards pentru unul
dintre momentele live.
Li se alatură Vunk
- unul dintre numele noului val pop-rock, cu o ascensiune spectaculoasă în
ultima perioadă, ce va fi de asemenea prezent în programul Galei.
Ca urmare a prestației remarcabile din cadrul concursului
național Eurovision 2013, Electric Fence
a primit invitația Star Management de a cânta pe 15 aprilie, la On Air Music Awards.
Cele trei trupe deschid astfel lista de invitați ai
evenimentului, urmând ca alte nume să fie anunțate foarte curând.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu