MOMENTUM
Spațiul de artă contemporană Aiurart (Lirei, 21 București), 14 martie – 30 martie 2013
Vernisaj: 14 martie, orele 19
Organizatori: Asociația Experimental Project și Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA în parteneriat cu Spațiul de artă contemporană Aiurart
Coordonatoare de proiect: Oana Băluță și Olivia Nițiș
Curatoare: Olivia Nițiș
Artiști: Carmen Acsinte, Matei Bejenaru, Simona Dobrescu, Mario Ionescu,
Dan Pierșinaru, Renée Renard, Marilena Preda Sânc, Valeriu Șchiau,
Patricia Teodorescu.
Completa depolitizare și accentuarea reductivă a celebrării femeilor ca
prezențe delicate, decorative și materne reprezintă o confortabilă
mistificare a semnificațiilor istorice și socio-politice pe care le are
sau ar trebui să le aibă ziua de 8 martie în conștiința colectivă. Momentum
este un proiect despre recuperarea istorică și, în egală măsură, despre
schimbarea de sens pe care tradiția și dinamica socio-politică și
culturală au determinat-o în timp la nivelul mentalităților colective.
Momentum invită la reflexie, la deconstrucție și resemnificare. Momentum înseamnă recuperarea unui time frame și implicațiile simptomatice ale acestui proces. Momentum face trimitere la un sistem închis, dar și la impulsul care îl poate reconfigura.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu