Golan se alătură showului Kings of Leon

Golan reprezintă România pe 17 iunie, la Arena Naţională, când Kings of Leon cântă în premieră la București, în cadrul turneului Walls. Evenimentul este organizat de Alive în parteneriat cu Primăria Municipiului București. Porțile stadionului se deschid de la ora 17.30. În ordinea programului, Golan intră primii pe scenă, urmați de LP și Kings of Leon. 
 
Lansată în 2013, trupa Golan are una din cele mai uluitoare ascensiuni din muzica electronică românească. După doar un an de activitate, primește premiul revistei Sunete la categoria 'Best Electro', iar debutul internațional are loc în 2015, la festivalul Open'er din Polonia. În prezent numele lor apare pe afișele festivalurilor din țară, dar și din toată Europa. 2017 este un an maraton pentru trupă. Pe 7 aprilie și-au lansat primul album, Intro, la Arenele Romane. Iar agenda lor de concerte e plină cu date din Moscova până la Paris.
 
Alexandru Burcea, Mihai Ristea și Ernesto aduc o vibrație proaspătă și o altă abordare în muzica electronică de astăzi. Compozițiile lui Mihai, percuțiile exotice ale lui Ernesto și influențele clasice și jazz ale lui Alex se combină într-o armonie deplină. Sunetul este oniric, venit parcă dintr-o altă galaxie, te atrage în lumea lui și vrei să experimentezi, nu reziști să nu dansezi pe ritmurile lui.
 
”Românii sunt, cu siguranță, printre preferații noștri, iar mixul de house și voce, de muzică electronică și organică, de jazz și pop, de frumusețe și mesaj, te cuprinde ca o vrajă, fie că ești prins în atmosfera fierbinte a unui concert de-al lor, fie că le asculți înregistrările din confortul canapelei de acasă” (europavox.com)
 
Bilete.ro este vânzător OFICIAL și EXCLUSIV de bilete la concertul Kings Of Leon. Fanii Kings of Leon și LP sunt sfătuiți să-și achiziționeze bilete doar de pe site-ul www.bilete.ro și din rețeaua Bilete.ro (în magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în magazinele Germanos, în oficiile Poștei Române și în casieria din incinta Hotel Ibis, Calea Griviței, nr. 143, parter). Lista completă a celor peste 1000 de puncte de vânzare din rețeaua Bilete.ro de pe întreg cuprinsul țării poate fi accesată aici. Bilete.ro nu garantează valabilitatea biletelor achizitionate prin intermediul altor comercianți. Bilete.ro nu își asumă sub nicio formă și în niciun sens răspunderea pentru eventualele tentative de revânzare a biletelor cumpărate prin intermediul www.bilete.ro. Orice încercare de revânzare a biletelor la suprapreț sau prin intermediul altor site-uri de profil, este considerată fraudă și va fi pedepsită conform legislației în vigoare.
 
Despre Alive:
Alive a luat naștere din aceeași echipă care a creat și promovat scena muzicii electronice în România: The Mission. Dragostea pentru muzică și diversitate au fost bazele pentru Alive, un brand care se poarte mândri azi cu o echipă ce însumează 16 ani de experiență în organizarea showurilor de amploare, peste 200 de evenimente (concerte / festivaluri / evenimente corporate) și reprezentații cu nume precum Morcheeba, Moby, Gorillaz, The Chemical Brothers,  Parov Stelar, Télépopmusik, Booka Shade, Fatboy Slim, Placebo, Jamie Woon, Jessie Ware, Rixton, Peter Bjorn, John, Sono sau Buena Vista Social Club.
 
BILETE ONLINE - www.bilete.ro și BILETE ÎN REȚEAUA Bilete.ro
- Prin comandă la www.bilete.ro ( livrare la domiciliu prin curierat ).
- Direct – Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în magazinele Germanos, în oficiile Poștei Române și în casieria din incinta Hotel Ibis, Calea Griviței, nr. 143, parter.
Lista completă a celor peste 1000 de puncte de vânzare din rețeaua Bilete.ro de pe întreg cuprinsul țării poate fi accesată aici: http://www.bilete.ro/partners.asp.
 
INFO BILETE: +40. 21.311.93.23
Categoria 1: 230 RON
Categoria 2: 180 RON
Categoria 3: 160 RON
Categoria 4: Sold Out
Categoria 5: 95 RON
Golden: 285 RON
Gazon: 190 RON
VIP: 500 RON
 
ALIVE
https://www.facebook.com/ALiveromania/

0 comentarii: