#teatru Point: NSFW [Nerecomandat la Job] de Lucy Kirkwood

NSFW [Nerecomandat la job]
de Lucy Kirkwood
Sambata 3 septembrie, ora 21:30


Textul “NSFW” este montat în premieră națională la POINT în regia lui Horia Suru. Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Emilian Oprea, Gabriel Răuță, Ana-Maria Moldovan, Alexandru Potocean și Rareș Andrici, iar scenografia este semnată de Sonia Constantinescu și Anca Miron.

NSFW - Not Safe For Work, este abrevierea folosită pentru paginile sau website-urile care conțin materiale erotice sau pornografice ce nu ar trebui accesate în public sau la locul de muncă.

Piesa scrisă de Lucy Kirkwood este o satiră proaspătă care analizează într-un mod curajos jocurile de putere din lumea media. Sexul vinde orice, oricând, într-o eră a photoshop-ului, a exibitionismului pe internet și a șomerilor cu studii superioare. Oamenii supracalificați sunt forțați să accepte orice doar pentru a putea supraviețui într-o societate în plin declin economic.

Cunoscută inițial pentru scenariul producției de televiziune Skins, Lucy Kirkwood și-a consolidat stilul său unic în teatru ajungând în scurt timp unul dintre cei mai apreciați tineri dramaturgi britanici. Textele sale atent documentate, bazate mult pe dialog și pe acțiunea dozată cu istețime, au fost produse in Marea Britanie de National Theatre, Royal Court Theatre, Clean Break și Almeida Theatre/ Headlong.
_______________________
NSFW [Nerecomandat la Job] de Lucy Kirkwood
Regia: Horia Suru
Distribuția: Emilian Oprea, Gabriel Răuță, Ana-Maria Moldovan, Alexandru Potocean, Rareș Andrici
Scenografia: Sonia Constantinescu & Anca Miron
Video design: Cinty Ionescu
Light design: Bogdan Gheorghiu
Ilustrația muzicală: Andreea Veder
Photo&edit: Cristiana Cott Negoescu
Traducerea: Andreea Vasile
Mulțumiri: Oana Maria Zaharia, Mihaela Vasiloi, Iulia Goicea, Ionuț Grama
Spectacolul nu este recomandat persoanelor cu vârsta sub 16 ani!
Durata: 1h30’, fără pauză

0 comentarii: