”Toamna la Replika”



CENTRUL DE TEATRU EDUCAȚIONAL REPLIKA
vă invită în perioada 12 septembrie-11 noiembrie la spectacole și dezbateri care au loc în cadrul programului Toamna la Replika.
 
Programul își propune valorizarea unor teme, problematici și demersuri estetice angajate social și politic, dintr-o perspectivă asumat educațională. Miza programului este dezvoltarea unui repertoriu pentru publicul tânăr, dar nu numai, concentrat pe chestionarea realităților cotidiene și pe reflecția asupra modului în care putem schimba aceste realități.
 
Spectacolele prezentate au în centru subiecte acute ale societății contemporane: violența în școală, relațiile de autoritate profesori-copii-părinți, nevoia de a reforma sistemul educațional din România, drepturile copilului, drepturile și protecția animalelor, forța ficțiunii de a transforma o realitate dureroasă, capacitatea de a depăși moartea cuiva drag, sărăcia, condiția vulnerabilă a celor care trăiesc în cămine de vârstnici și felul în care poate fi reprezentată pe scenă  tema precarității.
 
Conceptele și formulele estetice ale spectacolelor variază de la monodrame, la spectacol de teatru imersiv jucat pentru 40 de spectatori, la dans contemporan și performance-uri interactive.
 
Trei dintre spectacolele prezentate în cadrul programului Toamna la ReplikaCopii răi, Amintiri din epoca de școală și Confesiunile unui câine – vor fi itinerate în opt Instituții de Învățământ din București: Școala Gimnazială nr. 95, Școala Gimnazială nr. 114 „Principesa Margareta”, Școala Gimnazială nr. 74 „Ienăchiță Văcărescu”, Școala Gimnazială nr. 129 „Elena Farago”, Școala Gimnazială nr. 79 „Academician Nicolae Teodorescu”, Școala Gimnazială nr. 194 „Marin Sorescu”, Școala Gimnazială nr. 120 „Mărțișor”, Colegiul Național „Mihai Eminescu”.
 
Toamna la Replika debutează luni, 12 septembrie, cu spectacolul Confesiunile unui câine - de Mihaela Rădescu (o poveste emoționantă despre dragostea și respectul pentru animale) și se încheie pe data 11 noiembrie cu premiera spectacolului Peștii dorm? (de Jens Raschke, regia Sânziana Stoican – un spectacol despre întrebările dureroase, pline de candoare, cu ajutorul cărora o fetiță decojește moartea).
 
Toamna la Replika este un proiect finanțat de către ARCUB prin programul București. Orașul in-vizibil.

PROGRAM SPECTACOLE
TOAMNA LA REPLIKA

Intrarea liberă, numai pe bază de rezervare.
centrulreplika@gmail.com sau 0732101860

Luni, 12 septembrie, ora 19.00
CONFESIUNILE UNUI CÂINE, dramatizare de Mihaela Rădescu după ”A Dog s Life” de Peter Mayle
regia: Mihaela Rădescu și Ioana Macarie
coregrafia: Ioana Macarie
distribuția: Mihaela Rădescu, Cristian Balaș (vioară) și Mădălina Florescu (pian)
durata spectacolului: 1h 10 min
limita de vârstă: 8+
Spectacolul Confesiunile unui câine are ca subiect lecţiile de supravieţuire ale unui câine comunitar, a cărui poveste de viaţă l-a făcut celebru. Mărturisirile personajului sunt prezentate sub forma unei conferinţe, după modelul TED.
 
Marți, 13 septembrie, ora 19.00
AMINTIRI DIN EPOCA DE ȘCOALĂ, de Mihaela Michailov
regia: Radu Apostol
scenografia: Maria Mandea
muzica: Jak Neumann
coregrafia: Paul Dunca
distribuția: Katia Pascariu, Alexandru Potocean
durata spectacolului: 1h
limita de vârstă: 10+
Un spectacol despre amintiri personale legate de universul școlii, despre reîntâlnirea cu noi la școală, în bănci și la tablă, cu fricile, greșelile, tăcerile și așteptările noastre, cu minutele în care am visat cai verzi pe pereții claselor în care profii ne-au ridicat în picioare pentru că n-am fost atenți. Pentru că n-am fixat ecuația. Pentru că n-am dat răspunsul corect. Pentru c-am vorbit neîntrebați.
 
Sâmbătă, 17 septembrie, ora 19.00
ÎN CUVINTELE TALE, de Peca Ștefan
regia: Radu Apostol
scenografia: Arh. Gabi ALbu
video: Elena Găgeanu
filmare live: Viorel Cojanu
muzica: Bogdan Burlăcianu
distribuția: Katia Pascariu, Mihaela Rădescu
durata: 1h 25 min
limita de vârstă: 10+
Pentru Doiniţa, o elevă de 11 ani, moartea surorii mai mici e o suferinţă peste care nu reuşeşte să treacă. În momentul în care şcoala în care învaţă Doiniţa este selectată să reprezinte România la Târgul Educaţional Internaţional Lumea ca o şcoală, din Oslo, Norvegia, atât mama cât şi profesorii percep această participare ca pe o şansă pentru ca Doiniţa să uite de sora ei. Copiilor li se cere să creeze compuneri cu tema „România în cuvintele tale”. În timpul şedinţei cu părinţii, se constată că cei mai mulţi copii nu cunosc tradiţiile şi obiceiurile la români, dar. în schimb, au foarte multă imaginaţie şi creativitate. Doiniţa îi bulversează pe toţi prin compunerea ei. Mama şi directoarea şcolii concep o nouă compunere pe care i-o dau Doiniţei să o înveţe ca să o poată prezenta la Oslo. Doiniţa reuşeşte prin această compunere să se împace cu ideea morţii surorii ei.
 
Duminică, 18 septembrie, ora 19.00
MASKAR [între], de Mihaela Michailov
regia: Radu Apostol
scenografia: Arh. Gabi Albu
video: Elena Găgeanu
muzica: Jak Neumann
distribuţia: Katia Pascariu, Viorel Cojanu
durata: 1h 30 min
limita de vârstă: 10+
MASKAR [între] e spectacolul confruntării dintre percepția unei majorității asupra unei minorități și realitățile cu care se confruntă minoritatea respectivă.E spectacolul coliziunii contururilor și conținuturilor unor istorii care coabitează fără să-și cunoască profunzimile.
Spectacolul MASKAR [între] are la bază o documentare realizată în orașele Alexandria și Turnu-Măgurele, care a constat într-o serie de interviuri cu persoane din comunități rome și în ateliere cu grupuri de copii și adolescenți.
 
Luni, 19 septembrie, ora 19.00
FOAMEA NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE, de Peca Ștefan
Spectacol de teatru imersiv pentru numai 40 de spectatori
concept: Ana Mărgineanu, Peca Ştefan, Radu Apostol
regia: Ana Mărgineanu, Radu Apostol
scenografia: Arh. Gabi Albu
coregrafia: Carmen Coţofană
distribuţia: Katia Pascariu, Sabrina Iaşchevici, Sebastian Marina, Viorel Cojanu, Raul Stănulescu (vioară) / Constantin Diogene Ciornenchi (vioară)
fotografii: Adi Bulboacă
durata: 2h 20 min
limita de vârstă: 14+
Public şi artişti recrează împreună planul unui filantrop român foarte puţin cunoscut de a vindeca "foamea noastră cea de toate zilele" la începutul anilor 90 printr-o cină cu prieteni. Având la bază câteva însemnări incomplete ale filantropului, găsite în documentare, dubiul autenticităţii acestora dar şi o serie de interviuri cu oameni care şi-au pierdut casele în Sectorul 4 din Bucureşti, "Foamea noastră cea de toate zilele" crează o experienţă imersivă care îşi propune să exploreze natura sărăciei din România, relaţia dintre schimbare socială reală şi procesul artistic, conflictul dintre realitate şi ficţiune şi felul în care îl consumăm în timpul participării la un spectacol. 
 
Duminică, 25 septembrie, ora 19.00
FAȚĂ DE DREPTURI, de Mihaela Michailov
spectacol de teatru educaţional
text: Mihaela Michailov
muzica: Bogdan Burlăcianu aka Bobo – Fără Zahăr
regia: Radu Apostol
în distribuţie: Mihaela Rădescu, Viorel Cojanu şi nouă copii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 16 ani Andreea Baraitan, Anca Negoiţă, Ana Maria Zaincovschi, Bianca Gheorghe, Roberta Parascan, Georgiana Moise, Ionuţ Roşca, Denis Nadolu, Mario Ştefan
durata: 1h 10 min
limita de vârstă: 10+
Față de drepturi este un spectacol de teatru educațional și participativ, care pornește de la câteva dintre drepturile fundamentale enunțate în Convenția Drepturilor Copilului: dreptul la educație, dreptul la servicii de sănătate, dreptul la asistență socială, dreptul la opinie, dreptul la libertatea de gândire, dreptul la vacanță și la odihnă, dreptul copilului de a nu fi supus unor forme de violență, abuz sau exploatare.
 
Luni, 10 octombrie, ora 19.00
PIAZZOLLA 21g
spectacol muzical coordonat de Mihaela Rădescu şi Radu Apostol
cu concursul Trio Elite: Cristian Balaș - vioară, Mladen Spasinovici – violoncel, Mădălina Florescu – pian
după texte de Jorge Luis Borges, Laura Esquivel, Alain de Botton
distribuţia:  Mihaela Rădescu, Cristian Balaș - vioară, Mladen Spasinovici – violoncel, Mădălina Florescu – pian
durata: 1h 15min
limita de vârstă: 14+
 
O călătorie muzicală în Buenos Aires. Un spectacol dedicat memoriei muzicianului de scenă Dorina Crişan Rusu.
 
Joi, 13 octombrie, ora 19.00
COPII RĂI, de Mihaela Michailov
regia: Alex Mihăescu
mişcarea scenică  Farid Fairuz
muzica live: Jak Neumann
distribuţia: Katia Pascariu, Jak Neumann
fotografii: Cristi Macovescu
durata: 1h
limita de vârstă: 8+
Copii răi vorbește despre violență și supunere. Despre imaginația care se pedepsește pentru că îndrăznește să se exprime. Despe reguli și excese care pun la colț libertatea copiilor. Copii răi este un spectacol despre sistemul de educaţie din România, despre formele de violenţă care transformă o pedeapsă aparent banală într-o ameninţare colectivă, despre relațiile de putere copii-profesori-părinți.
 
Joi, 10 noiembrie, ora 19.00
ZMEUL SAU CE ESTE DANSUL CONTEMPORAN
de/cu: Cosmin Manolescu
în absență: Zan Yamashita
documentar artistic: Tania Cucoreanu & Cosmin Manolescu
producător: Ștefania Ferchedău
suport tehnic: Radu Apostol

durata spectacolului: 1h
limita de vârstă: 12+
Spectacolul „zmeul sau ce este dansul contemporan” reprezintă concretizarea întîlnirii artistice dintre Cosmin Manolescu și coregraful japonez Zan Yamashita și a avut premiera în 2015 în cadrul programului de schimburi româno-japoneze Eastern Connection (2013-2015). Începînd cu 2016, piesa este prezentată și în alte formate, solo sau în cadrul unor ateliere dedicate.
„zmeul” este un război al întrebărilor, uneori plin de umor, alteori absurd, este trist, dar și plin de bucurie, și are o anumită poezie. În cadrul piesei, „chestionarea dansului contemporan, a posibilității de a găsi o definiție pornește de la un substrat puternic social: nu lipsesc mesajele politice, reflecții asupra tragediei de la Clubul Colectiv, a exploziei de la Fukushima, sau asupra mișcării Roșia Montană” (Gina Șerbănescu în Dilema Veche).

„zmeul sau ce este dansul contemporan” a primit în decembrie 2015 premiul „Matei Brâncoveanu” al Fundației Alexandrion pentru secțiunea dans.
 
Vineri, 11 noiembrie, ora 19.00
PEȘTII DORM?
O piesă de teatru despre micile, marile și ultimele întrebări ale vieții.
text: Jens Raschke
traducerea din limba germană: Ciprian Marinescu
scenografia: Valentin Vârlan
regia: Sânziana Stoican
distribuția: Florentina Năstase
Spectacolul este montat în premieră în România.
Piesa este o monodramă ce are ca personaj o fetiță de zece ani care încearcă să înțeleagă și să accepte moartea fratelui ei mai mic.  Cu inocența specifică vârstei, ea confruntă această amintire reușind săformuleze toate întrebările pentru care nici adulții nu au un răspuns. Tema textului este moartea privită prin ochii unui copil iar povestea este adresată atât copiilor cu vârsta peste zece ani cât și părinților lor.
Un subiect delicat tratat cu și mai multă delicatețe, care după vizionarea lui lasă în urmă un foarte concret punct de pornire pentru o discuție părinte-copil despre un adevăr de neclintit: toți oamenii mor mai devreme sau mai târziu. În urma lor însă rămân alți oameni care trebuie să trăiască mai departe.

0 comentarii: