Propunerea Irakului pentru Premiile Oscar 2017 va deschide cea de-a treia ediție HipTrip Travel Film Festival



Ia-ţi viza de cinefil de la singurul festival de film de călătorie din România, HipTrip Travel Film Festival, care va avea loc anul acesta în perioada 27-30 octombrie la Cinema Union și Cinemateca Eforie din București. Peste 20 de filme din toate colțurile lumii, majoritatea în premieră în România, vor fi prezentate publicului iubitor de călătorii și cinema.
Începând de anul acesta, HipTrip Travel Film Festival are un nou selecționer. Cătălin Olaru, primul câștigător al bursei Alex Leo Şerban pentru critică de film în 2012 și câștigător al concursului „Fii critic la Cannes!” în 2015, a ales pentru publicul HipTrip filme care ilustrează tema festivalului și cinemaul actual deopotrivă.

Destinațiile pe care ni le alegem, atât cele turistice, cât și cele cinematografice, spun multe despre noi. Plaje tropicale sau vârfuri inaccesibile? Comedii fără pretenții sau experimente arthouse? Fie că vorbim de filme sau de călătorii, moderația e mai mereu un deziderat greu de atins. La a treia ediție de HipTrip, ne-am propus să găsim echilibrul între comercial și artistic, dar și între între 100% travel, 0% cinema, și cinema-și-nimic-altceva. Indiferent de preferințe, ne dorim ca HipTrip să fie acel festival la care călătorești și totodată te simți ca acasă”, a declarat criticul de film Cătălin Olaru. 

Regizorul Halkawt Mustafa, invitat special la HipTrip 2016
Festivalul va debuta joi, 27 octombrie, cu filmul El Clasico, propunerea Irakului pentru Premiile Oscar în 2017. Filmul spune povestea a doi frați care suferă de nanism, Alan și Shirwan. Ei trăiesc într-un orășel kurd izolat din Irak. Alan visează să întemeieze o familie alături de iubita sa, Gona, dar tatăl fetei, Jalal,  se opune vehement căsătoriei celor doi. Știind că tatăl Gonei, de meserie cizmar, este suporter înfocat al echipei de fotbal Real Madrid, frații se aventurează într-o călătorie primejdioasă către Spania. Alan speră să-l întâlnească pe Cristiano Ronaldo și să-i dăruiască o pereche de ghete de fotbal făcută de Jalal, pentru a-l convinge pe cel din urmă să-i devină socru. 

Prezentat în mai multe festivaluri din întreaga lume, El Clasico a primit anul acesta două trofee la Tribeca Film Festival și trofeul pentru cel mai bun film străin la Traverse City Film Festival.

Proiecția de la București a filmului va avea loc în prezența regizorului Halkawt Mustafa. Născut în 1985 în Sulaymani, un oraș kurd din Irak, Halkawt Mustafa  s-a mutat alături de familia sa în Norvegia în anul 2000, țara în care primiseră azil politic părinții săi. Halkawt a studiat regia la Academia de Film din Oslo. Filmul pe care l-a realizat în 2011, Inimă Roșie / Rødt hjerte, a fost achiziționat de către o companie de distribuție în timpul Festivalului de Film de la Cannes și a obținut premiul pentru cel mai bun film și premiul publicului la Festivalul de Film de la Vincennes.  

Biletele pentru gala de deschidere au fost puse deja în vânzare prin Eventbook.ro (https://eventbook.ro/program/hip-trip-travel-film-festival) şi prin rețeaua de parteneri (Librăria Engleză Anthony Frost, Librăriile Humanitas Cişmigiu/Kretzulescu/Auchan Titan şi altele).

Pleci de la HipTrip, într-o aventură cu destinaţie necunoscută
Pentru că anul acesta motto-ul HipTrip este „Ia-ţi viza de cinefil”, spectatorii care vin la proiecțiile din festival şi pot pleca de la cinematograf direct într-o aventură cu destinație necunoscută. Compania aeriană BlueAir oferă biletele de avion, iar portalul de rezervări turistice Vivolis.ro face cinste cu cazarea la destinația finală. 

Primii aventurieri vor fi decişi prin tragere la sorţi din rândul spectatorilor proiecției El Clasico (joi, 27 octombrie de la 20:30 la Cinema Eforie), iar tot ce vor afla iniţial sunt detaliile despre starea vremii la destinaţie şi ce haine trebuie să-şi pună în bagaje, iar la aeroport vor afla şi destinaţia către care vor decola. 

Anul acesta vor fi oferite trei astfel de aventuri cu destinaţie necunoscută. 

HipTrip Travel Film Festival este un festival dedicat cinefililor dependenți de călătorii, precum și celor care caută inspirație pentru viitoare călătorii. Este un mod de a ne aminti că filmul în sine este o călătorie deschisă oricui, care ne poartă în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, prin viziunea cineaștilor care l-au creat. 

Pentru detalii suplimentare urmăreşte site-ul http://hiptrip.ro şi http://facebook.com-hiptrip.ro.

BlueAir este linia aeriană oficială și partener strategic al HipTrip Travel Film Festival.
Sponsori principali: Vivolis Travel, Vivolis Events
Parteneri instituționali: Arhiva Națională de Filme
HipTrip Travel Film Festival este un proiect derulat de Fundaţia OVI.

0 comentarii: