Directorul Venice Days al Festivalului de Film de la Venetia, director artistic al BIFF

Această a XII-a ediție a BIFF vine, pe lîngă filmele importante și foarte bune, și cu o premieră organizatorică. Domnul Sylvain Auzou, directorul secțiunii Venice Days, din cadrul  Mostrei Venețiene, este noul director artistic al festivalului nostru. Insa, nu este primul său contact cu BIFF, la ediția din 2010 fiind membru al juriului și, credem noi, ceea ce a văzut atunci a fost suficient de convingător încât să accepte invitația noastră de a fi parte a echipei BIFF 2016. 
 
Orice festival important, iar BIFF așa este, are, pe lîngă filmele pe care le prezintă, și nume la fel de importante care jurizează selecția oferită. 
 
Anul acesta, juriul secțiunii principale este condus de doamna Marie Pierre Duhamel  Muller. Cu o experiență îndelungată și variată în diferite ”departamente” ale producției cinematografice, acum este producător la prestigioasa companie ”Pathé”, după ce, până în 2014 a fost membru al comitetelor de selecție pentru Venezia Mostra del Cinema și pentru Roma IFF (2005-2014).
 
Doamna Elena Cristodoulidou este un nume cu rezonanță în spațiul cinematografic european. Din 1994 lucrează în și organizează diferite structuri responsabile cu buna desfășurare a industriei cinematografice atît în țara natală, Cipru, cît și la nivel comunitar european. Între 1996-1999 a prezentat o emisiune de cultură cinematografică la televiziunea de stat din Cipru.
 
Enrico Vannucci este consultant, pentru scurt metraje, la Festivalul de Film de la Veneția și este membru al comitetului de organizare al ViaEmili@DocFest. Din 2009 a acoperit, în calitate de critic de film, festivalurile de gen din lume. Între 2010-2014 a fost directorul ”Ozu Film Festival”.
 
Gabriel Dettre este regizor, scenarist și producător care, după ce a trăit și a lucrat muți ani în New York, a hotărît să revină în Budapesta. Are în ”portofoliu” filme care au fost nominalizate la Oscar, precum și producții care au fost remarcate la prestigioase festivaluri din toată lumea. Este producător executiv al filmului ”6,9 pe scare Richter”, cea mai nouă producție a regizorului Nae Caranfil. Pe lîngă impresionanta carieră de regizor și producător, domnul Gabriel Dettre este și un foarte apreciat profesor, fiind invitat să-și împărtășească experiența și cineaștilor în devenire. 
 
Cristian Tudor Popescu, sau ”CTPu”, pentru cinefilimea autohtonă, este cincimea neaoșă a juriului BIFF 2016. Orice am spune despre dumnealui este insuficient ca să-l descriem precis. Este profesor la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică, a publicat cărți despre evoluția artei a șaptea în România, a avut o longevivă emisiune tv, în care prezenta filmele pe care le alegea și, fără dubii, este o voce foarte distinctă pe ”platoul” cinematografiei românești. Sperăm să-i placă, ca și celorlați patru colegi, filmele pe care noul nostru director artistic le-a selectat și, desigur, sîntem foarte onorați pentru că ne-a acceptat invitația.
 
Festivalul Internațional de Film București, cel mai longeviv festival competițional de lungmetraj din Capitală, se va desfășura între 18 și 23 aprilie, la Institutul Francez (Cinema „Elvira Popescu”), si Muzeul Tăranului Român (Cinema Muzeul Țăranului), unde vor avea loc evenimente speciale dedicate copiilor și adulților: proiecții în premierã în România, gale,  „workshop-uri”, „master-classes” etc. Organizat de Fundația CHARTA, BIFF se desfășoară cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC), al Uniunii Cineaștilor din România și al Institutului Cultural Român, sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale, Principele Radu al României.
 
Filmele, cele mai multe fără distribuitor în România și invitații speciali din cinematografia românească și internațională, garantează o săptămână magică pentru iubitorii de artă și cultură.  Filmele vor avem cel mult 2 proiecții. 
 
Biletele se pot achiziționa de la cinematografele partenere dar și
online de pe eventbook.ro
 
Parteneri tradiționali -“Les amis du festival”: Ambasada Franței, Institutul Francez, Muzeul Țăranului Român
Parteneri: Țiriac Auto, DHL, Fratellini Bistro, Biutiful, Journey Pub, Gatsby Club, Simbio, Van Gogh, VM Italy Products-Fontezoppa

0 comentarii: