De la ora 22:00 la Cinema Studio, cei care nu au reușit să ajungă la prima proiecție vor avea șansa să vizioneze Alois Nebel.
După ce a avut premiera anul trecut la Veneţia (în afara competiţiei)
şi s-a plimbat prin festivaluri ca Toronto sau Karlovy Vary, Alois Nebel
(r. Tomáš Lunák) va fi proiectat în premieră naţională în competiţia
Anim’est 2012. Propunerea Cehiei pentru Oscar de anul acesta, Alois Nebel
este o animaţie alb-negru extrem de ataşantă: spre sfârşitul anilor
’80, un dispecer dintr-o gară din apropierea graniţei se pierde în
amintiri şi începe să confunde prezentul cu trecutul, prilej numai bun
pentru o privire asupra istoriei zbuciumate a Europei secolului al
XX-lea. Filmul este bazat pe o trilogie de benzi desenate de Jaroslav
Rudiš şi Jaromír 99: realizat prin rotoscoping, tehnica prin care jocul
actorilor este convertit în animaţie, el păstrează vibe-ul noir, de
comics, îndulcit însă din când în când cu tandreţea din personaje.
După zile pline de delicii pentru ochi, festivalul Anim'est își va
închide oficial cea de-a șaptea ediţie cu un festin audio-vizual,
combinând animaţia cu muzica: în 2010 au fost animaţiile britanicului
Phil Mulloy pe muzica lui Alexander Bălănescu, iar anul trecut, filmele
mute ale pionierului rus al animaţiei Ladislas Starewich au fost
acompaniate de cvartetul sloven Vlasov's Best Friends. Anul acesta e
rândul Sonja & Band, un proiect extrem de
interesant în care animaţia live şi muzica vă vor lăsa un aftertaste fin
după cea de-a şaptea ediţie a festivalului.
Olandeza Sonja van Hamel cântă, scrie versuri şi lucrează ca ilustrator şi designer - toate faţetele ei vor conspira pe 13 octombrie pe scena cinematografului Patria pentru un spectacol de neuitat după gala de decernare a premiilor Anim’est.
După
ce a absolvit Academia de arte Gerrit Rietveld din Amsterdam, Sonja a
format duetul Bauer împreună cu Berend Dubbe, iar în 2011 a lansat
albumul Transcendental Man, produs de Ken Stringfellow (The Posies,
R.E.M). Pentru că artistul vizual din ea nu se putea lăsa mai prejos,
şi-a creat un gen foarte personal de show, însufleţindu-şi muzica cu
ceea ce Sonja numeşte ”draw clips” - clipuri filmate şi proiectate în
timpul concertelor.
Fie că vorbim de pop-up books, de personaje
conturate în decoruri care se schimbă odată cu suportul ca în Parallel
Lives, de construcţii din carton pe care le construieşte cu mâna ei şi
le manevrează live în timpul spectacolului, cum a făcut în The Roman
Empire, sau de desene ample care circulă prin faţa camerei (Why Do
People Talk?), creaţiile Sonjei se mulează pe melodii când melancolice,
când jucăuşe, cu ajutorul instalaţiilor create de fotograful Eddo
Hartmann. Un concept de succes, dacă e să ne luăm după festivalurile de
animaţie şi literatură din Olanda, Spania, Germania şi chiar China care
i-au avut ca invitaţi pe olandezi.
Mai multe informații despre Sonja & Band puteți găsi la http://www.sonjavanhamel.nl/ sau pe pagina de facebook www.facebook.com/sonjavanhameldrawclips.
Evenimentul de închidere este organizat cu sprijinul Ambasadei Olandei.
Cea
de-a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie
Anim’est se va desfăşura la Bucureşti între 5-14 octombrie 2012, la
Cinema Patria, Studio și Club Control.
Cine nu a ajuns la deschiderea Anim’est, mai are șansa de a vedea ParaNorman de la ora 20:00, la Studio.
ParaNorman
va fi proiectat în premieră în România, pentru spectatorii Anim'est,
la câteva săptămâni de la lansarea din Statele Unite, programată pe 17
august. Regizată de Sam Fell (The Tale of Despereaux, Flushed Away)
și Chris Butler, după o poveste scrisă de acesta din urmă, animația
creată în stop-motion 3D este al doilea proiect de anvergură lansat pe
ecrane de studioul Laika, după succesul Coraline
(r. Henry Selick, 2009), nominalizat la Oscar și la Globul de Aur la
categoria Cea mai bună animație. După proiecția de la Anim’est,
ParaNorman va fi lansat pe marile ecrane din România de către
distribuitorul RoImage.
ParaNorman este
un thriller-comedie al cărui protagonist, un băiețel de 11 ani cu
puteri speciale, Norman Babcock, are de-a face cu zombies, fantome,
vrăjitoare și - cel mai rău - cu adulți, în încercarea de a-și salva
orășelul de revolta care se pregătește în adâncuri, sub morminte. Cei
care și-au împrumutat vocile personajelor din ParaNorman
sunt Kodi Smit-McPhee, Casey Affleck, Anna Kendrick, John Goodman,
Leslie Mann, Jeff Garlin, Christopher Mintz-Plasse, Elaine Strich,
Tempestt Bledsoe, Bernard Hill și Alex Borstein.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu