Giulia, Ana Ularu si Serban Pavlu sustin Generatia Tom Sawyer

Giulia Anghelescu, Ana Ularu și Șerban Pavlu se alătură celor din Generația Tom Sawyer, pentru a susține campania de lansare a filmului „TOM SAWYER  în cinematografe.
Giulia și-a început cariera muzicală pe vremea când era mai tânără decât Tom Sawyer-ul din povestea lui Mark Twain. După ce a participat la mai multe emisiuni muzicale pentru copii, la 14 ani, Giulia a câștigat preselecția pentru Școala Vedetelor. Patru ani mai târziu, a format trupa Candy, cu care a cântat până în 2004, când a început o carieră solo. În prezent Giulia este unul dintre cei mai populari DJ ai postului de radio ProFM.
            Ana Ularu s-a născut în lumea filmului, părinții ei fiind scenografi. Astfel a și ajuns să joace încă de la 9 ani, când a apărut în două coproducții româno-franceze. Rolul care a adus-o în atenția publicului larg a fost cel din filmul lui Napoleon Helmis, “Italiencele”, urmând apoi o listă lungă de roluri în producții românești și internaționale. Recent, Ana a început să calce pe urmele părinților săi, debutând în scenografie, cu spectacolul de teatru “Asta-i tinerețea noastră!”.
Șerban Pavlu a absolvit în 1997 sectia de actorie a UNATC, la clasa profesorului Alexandru Repan. De la absolvire a jucat într-o serie de spectacole ale Teatrului Bulandra și într-o serie lungă de scurt și lungmetraje. Printre cele mai cunoscute roluri ale sale sunt cele din “Alexandra” (regia: Radu Jude), “Toată lumea din familia noastră” (regia: Radu Jude), “Ursul” (regia: Dan Chișu). În prezent, Șerban se află pe platourile de filmare, unde interpretează rolul principal în lungmetrajul regizorului Valentin Hotea, “Roxanne”.
Parada Film va lansa săptămâna viitoare, în cinematografele din România, lungmetrajul “Tom Sawyer” în regia lui Hermine Huntgeburth. Ecranizare a romanului “Aventurile lui Tom Sawyer” scris de Mark Twain, filmul va avea premiera pe 12 octombrie.
Odată cu lansarea în cinematografe, compania de distribuție a lansat o campanie inedită de promovare a filmului. Nume sonore din lumea culturală, showbiz, media, social media dau viață personajelor din Tom Sawyer într-un proiect marca Parada Film.
Peste 20 de personalități și-au unit forțele pentru a promova unul dintre cele mai iubite personaje ale copilăriei: Tom Sawyer. Îmbrăcate în haine inspirate din filmul care va rula în această toamnă și în cinematografele din România,  shooting-ul a durat o lună de zile și a fost realizat de artistul fotograf Dan Pierșinaru în Studio 2 iar artwork-ul a fost realizat de designerul Alexandru Nimurad.
Pelicula Tom Sawyer”, filmată parțial în România timp de patru săptămâni, a rulat deja în țări precum Germania, Franța, Rusia și s-a bucurat de succes în rândul spectatorilor de toate vârstele. Din distribuția filmului fac parte tinerii actori Louis Hofmann (Tom Sawyer), Leon Seidel (Huckleberry Finn), dar și celebrii actori germani Heike Makatsch (Mătușa Polly), Benno Fürmann (Joe Indianul), Joachim Król (Muff Potter).
Tom Sawyer nu se gândește decât la pozne și trăsnăi – toate acestea spre nefericirea mătușii sale, Polly, cu care trăiește în micul oraș St. Petersburg, de pe malul râului Mississippi, alături de fratele său vitreg, Sid. Deși e o misiune extrem de complicată, Polly a decis să ia asupra sa responsabilitatea de a-l crește pe Tom. Din fericire pentru Tom Swayer, are un prieten care iubește aventura la fel de mult ca și el, Huck Finn. Tom și băiatul orfan, care trăiește într-un butoi la marginea orașului, petrec fiecare clipă liberă împreună.
Distribuit de Parada Film.
Văzut de Radio Guerrilla
Recomandat de PORT.ro

0 comentarii: